Nicolae Robu are un nou consilier. Surprizele nu se opresc aici!

Primarul Timișoarei are de marți un nou consilier personal, pe lângă singurul rămas, Cătălin Iapă. Până aici, nimic șocant, deoarece posturile erau libere. Partea interesantă este că noul consilier este nimeni altul decât Vasile Rușeț, cel care, legal, nu mai putea fi director al SCM Timișoara. Dar s-a găsit o portiță!

Rușeț nu mai putea fi director după ce în seara zilei de 6 ianuarie, Guvernul Orban a votat modificări ale OUG 114, iar detașările din mediul privat în instituții publice au devenit ilegale. Vasile Rușeț a fost detașat din 15 octombrie în funcția de director al SCM Timișoara, după plecarea lui Radu Țoancă, de la conducerea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Polul de Creștere Timișoara, o entitate de drept privat, cu utilitate publică. Vineri, edilul Timișoarei a declarat că i-a solicitat cunoscutei și controversatei Rodica Aurelian, șefa de la Resurse Umane din primărie, un punct de vedere referitor la ce se poate face, legal.

Vechiul director e și noul director, după ce legea nu i-a mai permis asta!

Ei bine, se pare că s-a găsit soluția ca tot Vasile Rușeț să conducă clubul! De data aceasta, fără a fi director, în teorie, dar practic, cu aceleași atribuții. Nicolae Robu mai avea un singur consilier personal, pe Cătălin Iapă. Celelalte posturi erau vacante. De acum încolo, primarul are doi consilieri, iar unul este Vasile Rușeț. Într-un document cu caracter de dispoziție din primărie, același Rușeț a primit de miercuri atribuțiile de conducere ale clubului SCM Timișoara! Din 15 ianuarie până de Sânziene, în 24 iunie!

Iată ce spune documentul, despre care am primit informații ”pe surse”: ”În vederea derulării în condiții de eficiență și eficacitate a activității Clubului Sportiv «Sport Club Municipal Timișoara», începând cu data de 15.01.2020, până la data de 24.06.2020, se deleagă următoarele atribuții corespunzătoare funcției de conducere – director la Sport Club Municipal Timișoara domnului Rușeț Vasile, consilier personal al Primarului Municipiului Timișoara”.

Aceleași atribuții ca și când a fost director

Pentru că România este țara tuturor posibilităților, Rușeț va face tot ce făcea și când era director interimar, detașat. Asta înseamnă că are atribuții de angajator, ordonator terțiar de credite, răspunde de management, organizare și funcționarea clubului, negociază și semnează contracte și orice alt act juridic referitor la club, coordonează și controlează activitatea din secțiile existente.

În clubul SCM, Rușeț nu avea o relație grozavă cu mulți oameni. Cărora vestea le-a picat, chiar de Ziua Culturii Naționale, foarte prost!

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/