Nicolae Gubandru reprezintă, de astăzi, Clisura Dunării în Consiliul Județean

Plecarea lui Ioan Spânu în Parlament a deschis drumul fostului edil al oraşului Moldova Nouă spre un mandat de consilier judeţean. Plenul forului judeţean a validat astăzi mandatul lui Nicolae Gubandru.

Gubandru a avut, până la jumătatea anului 2016, funcţia de viceprimar al oraşului Moldova Nouă, demnitate pe care a mai ocupat-o şi în alte mandate, deşi acesta locuieşte în comuna Pojejena, care se învecinează cu oraşul Moldova Nouă. De asemenea, Nicolae Gubandru este şi preşedintele Organizaţiei de Pensionari a PSD Caraş-Severin. Acesta a depus astăzi, în plen, jurământul şi apoi i-a luat locul lui Ioan Spânu în forul judeţean, alăturându-se grupului PSD, pe listele căruia a fost ales.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/