Nicolae Ciucă: „Reducerea abandonului școlar este un obiectiv strategic pe care ni l-am asumat”

guvernul romaniei
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Principala temă abordată de reprezentanții Guvernului la întâlnirea cu delegația Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin a fost reducerea abandonului școlar, un obiectiv strategic asumat prin PNRR.

„Reducerea abandonului școlar este un obiectiv strategic pe care ni l-am asumat”, spune premierul Nicolae Ciucă, iar aceasta a fost și principala temă a întâlnirii cu delegația Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), condusă de Cristina Chiriac.

În cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, finanțat prin PNRR, a fost deja inițiată schema de granturi care se adresează unităților de învățământ cu risc de părăsire timpurie a școlii. Fiecare grant are o valoare de maximum 200.000 de euro și va fi implementat pe o durată de 3 ani. „Totodată, vom continua, la nivelul Executivului, și implementarea măsurilor precum asigurarea transportului școlarilor, programele «Masa caldă pentru elevi» și «Observatorul copilului», alături de sprijinul acordat pentru întoarcerea la școală a elevilor și de campaniile de reducere a violenței în școli.”, spune premierul Nicolae Ciucă.

1000x100 (4)

Pentru rezultate concrete în reducerea abandonului școlar și a consecințelor sale sociale, este nevoie de o abordare integrată, din mai multe perspective, consideră președintele PNL. „În acest sens, soluția evidențiată în discuția cu reprezentanții CONAF, privind crearea unui Comitet pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar, va contribui la coerența măsurilor de care copiii au nevoie. Trebuie să ne coordonăm eforturile guvernamentale cu cele ale partenerilor sociali, mediului privat și ale autorităților locale.”, mai spune Nicolae Ciucă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/