11,3 miliarde de euro a atras România din fonduri europene pe parcursul anului 2022, cea mai mare sumă de când țara noastră a intrat în Uniunea Europeană. Declarația aparține premierului Nicolae Ciucă.
Proiecte cu importanță națională au primit finanțare anul trecut din fonduri europene, fiind anul în care România a atras cele mai mari sume de la intrarea în Uniunea Europeană. „Anul trecut, România a atras cei mai mulți bani europeni de când suntem membri ai UE: 11,3 miliarde de euro. Peste 5 miliarde euro din PNRR au fost deja contractate. Este vorba despre proiecte cu importanță națională, precum autostrada Moldovei (A7), căile ferate Caransebeș-Arad și Lugoj-Deva. De asemenea, urmează o serie de lucrări la proiectele de eficiență energetică, ce au fost încheiate prin Ministerul Dezvoltării. Dacă și în acest an vom păstra ritmul de lucru, avem șanse mari ca, în 2023, să stabilim un nou record în materie de absorbție a banilor europeni.”, spune președintele PNL, premierul Nicolae Ciucă.
În prezent se lucrează alături de Comisia Europeană pentru validarea celei de-a doua cereri de plată (3,2 miliarde de euro) transmisă luna trecută. „Ne ocupăm de îndeplinirea jaloanelor și a țintelor necesare pentru depunerea celei de-a treia cereri de plată (3,1 miliarde euro). În ședința de azi (n.r. marți) a Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR i-am rugat pe reprezentanții instituțiilor implicate să accelereze ritmul de implementare a reformelor.”, mai spune Nicolae Ciucă.
Dacă anul trecut a fost unul de adaptare la cerințele specifice PNRR, prim-ministrul dă asigurări că acum se știe foarte bine ce este de făcut pentru a îndeplini, în timp util, toate obligațiile necesare încasării acestor fonduri importante pentru dezvoltarea tuturor comunităților în care se derulează lucrările.
„Îndeplinirea acestor proiecte se va vedea în stabilitatea locurilor de muncă, în creșterea veniturilor și a nivelului de trai pentru toți românii.”, mai spune premierul României, președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă.