Liderul PSD Oțelu Roșu e acuzat că a jucat fals, că prin toate mutările făcute a urmărit doar să scoată în față regina! Pe soția sa, Marieta Mălăiescu!
Social-democratul Nicolae Beg și-a anunțat candidatura pentru Primăria Oțelu Roșu, la alegerile din 4 mai, din partea AUR, declarându-se sătul de minciunile și aranjamentele lui Luca Mălăiescu, șeful organizației locale PSD.
„Noi știm că Luca e jucător de șah, că a încercat să se joace cu noi toți, dar nu eu nu accept să fiu un pion, așa cum mă și ne tratează el. Ne-a mințit, a simulat niște sondaje, dat toate mutările lui n-au urmărit decât ca regina de pe tabla lui de șah să fie candidatul PSD pentru Primăria Oțelu Roșu. Este evident că asta a urmărit, să-și pună soția candidat, să o lase primar în locul lui. În cel mai rău caz va merge pe mâna lui Goja, un pion pe care îl va sacrifica la momentul oportun. Am avut niște discuții, am convenit niște lucruri, dar nu s-a ținut de cuvânt, m-a și ne-a mințit. La combinații și aranjamente, Luca Mălăiescu e artist, dar despre administrație publică nu are rost să vorbim. E suficient să vedem că Oțelu Roșu e singurul oraș din Caraș-Severin, cred că din țară, care nu are nici măcar un proiect european!”, a declarat Nicolae Beg.
Sondajul anunțat de PSD e total irelevant, mai spune Beg, pentru că a fost viciat, a fost aranjat să o propulseze pe buletinul de vot pe Marieta Mălăiescu, soția fostului edil-șef, actualului senator PSD. În plus, organizația locală e dezbinată, iar la județ ar fi mare supărare din cauza mutărilor lui Luca Mălăiescu.
În aceste condiții, Nicolae Beg a ales AUR, partid cu care a mai cochetat și unde, spune el, a găsit oameni serioși, de caracter. „Am discutat cu domnul deputat Samuel Miclău, președintele George Simion îi dăduse mână liberă să oficializăm candidatura mea din partea AUR. Am pus lucrurile la punct și, după data de 4 mai, Oțelu Roșu va avea primar AUR. Primăria Oțelu Roșu nu trebuie transformată într-o afacere de familie!”, a mai spus Nicolae Beg.