Dacă niciunul dintre ei nu lipsește, consilierii județeni PNL din Caraș-Severin pot vota astăzi schema de repartizare pe unități administrativ-teritoriale a sumelor provenite din impozitul pe venit așa cum a propus Romeo Dunca, oricât de dezechilibrată ar fi ea potrivit Opoziției!
La prima încercare, în ultima lună din ianuarie, propunerea președintelui CJ nu a întrunit numărul necesar de voturi. Ghiță Sporea, consilierul liberal de la Dunăre, a lipsit din motive medicale, iar Mircea Teodorescu a preferat să nu participe la vot deoarece a vrut să evite un posibil conflict de interese. Asta mai ales după ce aleșii PSD, PMP și Pro România au atras atenția că un număr de cinci reprezentanți ai PNL în plen s-ar putea afla în conflict de interese, iar participarea lor la vot ar conduce la nulitatea absolută a hotărârii, în cazul în care ar fi fost adoptată.
Înainte de ședința de astăzi, care începe la ora 11.00, secretarul general al județului, Darian Ciobanu, a înlăturat însă orice semn de întrebare. Acesta a formulat în scris o opinie prin care arată că niciunul dintre cei cinci consilieri județeni PNL indicați de Opoziție nu ar pune în pericol prin votul lor legalitatea hotărârii. Ciobanu a înlăturat mai întâi potențialul conflict de interese în care s-ar putea afla vicepreședintele Ovidiu Rădoi, a cărui soție e șeful serviciului SPCLEP Reșița, din cadrul Primăriei Reșița. Votul lui Rădoi, spune secretarul general, nu ar produce nici direct, nici indirect vreun avantaj material soției sale. Ioan Cojocariu e director-manager la Casa Municipală de Cultură „George Suru” Caransebeș, aflată în subordinea Primăriei Caransebeș, numai că sumele de bani ce ar urma să fie distribuite orașului de pe Timiș și Sebeș sunt clar definite de lege și nu pot ajunge sub nicio formă în buzunarele celui care îndeplinește și rolul de consilier județean. Deci, nici în acest caz nu poate fi vorba despre conflict de interese, subliniază Darian Ciobanu.
Al treilea liberal adus în discuție e Viorel Lolea. Aici lucrurile sunt și mai simple. Acesta a demisionat din funcția de consilier personal al primarului Oraviței, ca atare poate vota liniștit astăzi în ședința Consiliului Județean. Nici la Ghiță Sporea nu a identificat Ciobanu vreun risc. În primul rând că nu rezultă din vreun înscris că ar fi consilier personal al primarului de Moldova Nouă și nici că ar fi înregistrat vreun venit de la Primăria orașului de la Dunăre. Nici măcar calitatea de reprezentant al Consiliului Județean în SC Eoliana Caraș SRL, unde asociatul majoritar este Orașul Moldova Nouă nu-l împiedică să voteze azi.
Mircea Teodorescu nu pune nici el în pericol hotărârea care se poate adopta astăzi prin votul celor 16 liberali, indiferent cât de vehement se opune Opoziția. Darian Ciobanu spune despre acesta că încasează într-adevăr bani pentru prestarea de servicii juridice, atât de la SC Transport Urban Reșița, cât și de la Primăria Anina, însă în calitatea de angajat contractual, ceea ce îl scoate din zona conflictului de interese.
Lucrurile par clare, după cum susține secretarul general Darian Ciobanu, iar președintele Romeo Dunca a anunțat deja că proiectul de buget va trece exact așa cum își dorește el. Inclusiv cu cei 600.000 de lei tăiați de la Oțelu Roșu!
CITEȘTE ȘI: Oțelu Roșu, retrogradat la rang de comună mică! Așa a vrut Romeo Dunca!