Președintele CJ Timiș a lansat acuzațiile la adresa contracandidatului său la șefia CJ Timiș într-o conferință de presă susținută chiar pe pe stadionul Dan Păltinișanu din Timișoara.
În spatele său, candidatul Alin Nica avea un cadru vizual cu sigla Consiliului Județean Timiș. „Aș dori să dezmint anumite afirmații ale celor de la PSD, în speță a deputatului Simonis, care continuă să dezinformeze opinia publică și să transforme stadionul într-o mită electorală.”, a spus Alin Nica, președintele CJ Timiș.
Șeful administrației județene a prezentat istoricul acestui obiectiv care, deocamdată, există doar în intențiile politicienilor. Studiul de prefezabilitate a început și a fost finalizat în 2021, a spus Alin Nica. CJT a realizat apoi, împreună cu CNI, SF-ul. Prin mai multe hotărâri de consiliu, aleșii județeni au aprobat indicatorii, iar în 2022 au fost strânse toate avizele necesare construirii noului stadion. De trei ani, a continuat Nica, în bugetul CJ Timiș sunt prevăzute sumele pentru demolarea stadionului, acțiune care nu poate avea loc în absența hotărârilor aprobate de guvern.
„Singurul adevărat blocaj pe care îl avem a fost reprezentat chiar de cei de la PSD, chiar de domnul deputat care a blocat această investiție în mai multe rânduri. Un exemplu, stadionul Dinamo. Procedurile au început mai târziu decât la stadionul nostru, studiul de fezabilitate a fost aprobat abia anul trecut, iar în decembrie, o dată cu avizarea stadionului nostru, a fost avizat și stadionul Dinamo. Iată că fără influențele domnului deputat, acest stadion a fost aprobat prin hotărâre de guvern luna trecută”, a explicat Alin Nica.
Nica spune că PSD a amânat intenționat aprobarea indicatorilor noii investiții „tocmai pentru a-i aproba în timpul campaniei electorale pentru a face din această investiție un subiect de șantaj politic la adresa timișorenilor și să ofere un fel de mită electorală timișorenilor, doar pentru a câștiga câteva procente în plus la alegerile care urmează 9 iunie. Suntem practic martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”, a mai spus președintele în funcție al CJ Timiș.
Alin Nica l-a provocat pe Alfred Simonis să arate un singur document în care, pe parcursul acestei investiții, se regăsește semnătura sa și să spună public ce atribuții are în realizarea acestui proiect.
În replică la declarațiile făcute de Alin Nica, Alfred Simonis explică motivele pentru care guvernul nu a aprobat încă hotărârea pentru demolarea stadionului Dan Păltinișanu.
„Abia după adoptarea hotărârii de guvern de aprobare a indicatorilor tehnico-economici se solicită, conform procedurilor legale, HG-ul de demolare. Cine trebuie să facă această solicitare? Proprietarul bazei sportive, adică exact Consiliul Județean Timiș. Cum poți imputa că nu s-a dat o hotărâre de guvern în condițiile în care cel care trebuia să o solicite nu a făcut-o? În cazul de față, dumneavoastră, domnule Nica. Un alt lucru pe care nu îl știe Alin Nica este că, după ce indicatorii tehnico-economici sunt aprobați, Compania Națională de Investiții demarează procedura de licitație a proiectării și execuției, aceasta nefiind condiționată de demolarea bazei. Singura obligație a consiliului județean este ca, până la finalizarea etapei de proiectare, să elibereze terenul de sarcini pentru a-l preda constructorului, adică să se ocupe de demolare.”, a transmis Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.
CITEȘTE ȘI: PSD anunță o posibilă ședință de guvern la Timișoara pentru aprobarea noului stadion