Președintele filialei liberale din Timiș speră ca decizia coaliției să nu fie acceptată de colegii din Biroul Politic Național al PNL.
„Liderii coaliției PSD-PNL au decis astăzi să treacă peste voința liberalilor din Timiș și să desemneze un candidat comun la președinția Consiliului Județean Timiș în persoana șefului PSD Timiș, Alfred Simonis.”, spune Alin Nica, președintele PNL Timiș. „Înclin să cred că interesele personale au fost deasupra intereselor Partidului Național Liberal. Timișoara și Timișul au fost și vor rămâne de drepta, fără afinități socialiste sau nostalgii comuniste. Un exemplu simplu: președintele României, Klaus Iohannis, a obținut aici aproape 80% din voturile exprimate în turul doi al alegerilor prezidențiale.”, continuă liberalul.
În opinia lui Alin Nica, decizia coaliției de guvernare echivalează cu „preluarea ostilă a organizației locale PNL”, ceea ce reprezintă „un gest fără precedent, o umilire a liberalismului și a spiritului Timișoarei.” Nica avertizează totodată că această decizie va fi sancționată de electoratul de dreapta din Timiș.
„Sper ca măcar în ultimul ceas colegii din BPN să se opună acestei decizii abuzive și să oprească răul pe cale să se întâmple partidului nostru.” a încheiat Alin Nica.