Fostul primar de Pojejena a fost săltat într-un dosar care șochează prin cele reținute în sarcina sa și a celorlalți inculpați!
Omer Radovancovici, supranumit și „Prințul Clisurii”, a fost condamnat definitiv în anul 2013 la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul contrabandei cu țigări din portul Moldova Nouă. În această dimineață, mascații l-au ridicat din nou. Procurorii și ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate l-au condus la sediul DIICOT din Reșița alături de mai multe persoane care exploatau sexual tinere din Moldova Nouă.
Din primele informații, e vorba despre un grup infracțional format din 5 persoane, care îl avea în frunte pe Omer Radovancovici, soțul Mirei Radovancovici, primărița comunei Pojejena. În dosar sunt reținute infracțiuni precum actul sexual cu minori, coruperea de minori sau proxenetismul.
În Moldova Nouă și localitățile din Clisura Dunării erau deja de notorietate petrecerile demente cu sclave sexuale care ar fi avut loc la o cabană din zona Urda, o zonă retrasă unde s-ar fi desfășurat orgii de tot felul. Sunt voci care vorbesc despre femei umilite, batjocorite și „distracții” la care erau invitați oameni politici, oameni de afaceri, inclusiv din Serbia.
UPDATE, ora 14.55
Sursele Express de Banat susțin că în dosar sunt reținute și infracțiuni la regimul armelor. Mai multe arme și muniție ar fi fost ridicate în urma perchezițiilor de astăzi.
UPDATE, ora 16.15
Ajuns la sediul DIICOT din Reșița, Omer Radovancovici a ridicat din umeri când a fost întrebat de ce a fost ridicat de mascați. Alți doi tineri, unul din Timișoara, celălalt din Arad, ridicați și ei din cabana lui Omer de la Urda, au susținut că habar nu au pentru ce au fost aduși în fața procurorilor. „Pe mine m-au luat din pat. Dormeam. Au fost foarte mulți oameni acolo, nu știu despre ce e vorba.”, s-a scuzat unul dintre ei.
Mărturiile oamenilor din Clisura Dunării sunt însă șocante. Sub protecția anonimatului, se vorbește despre tinere, inclusiv minore, umilite, batjocorite, supuse la tot felul de perversiuni sexuale. Despre fete legate pe capota mașinii sau de copaci, complet dezbrăcate, pe care petrecăreții urinau după partidele de sex! Despre pasiuni bolnave ale mai multor politicieni, primari, chiar de peste Dunăre, și oameni de afaceri. Toate acestea trebuie privite, până la confirmarea Parchetului, cu o anumită rezervă.
UPDATE, ora 17.40
Alte detalii șocante ies la iveală. Radovancovici și angajata magazinului său ar fi introdus în jocurile amoroase o fetiță de numai 11 ani, iar pentru petrecerile de la cabana sa clienților li s-ar fi oferit cataloage cu fetele ce urmau a fi „consumate”.
Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu amănunte!