NEWS ALERT. Mocioalcă se întoarce în PSD! E primul pe lista pentru Senat!

Secretarul general al Pro România, deputatul Ion Mocioalcă, revine în partidul a cărui filială a condus-o din 2005 până în 2018, când a plecat dintre social-democrați din cauza scandalului pe care l-a avut cu Liviu Dragnea.

La intervenția conducerii centrale a PSD, listele pentru alegerile parlamentare ale filialei Caraș-Severin au fost refăcute astăzi. Astfel, prin votul majorității, Ion Mocioalcă va ocupa prima poziție pe lista pentru Senat. Practic, prin votul de astăzi se oficializează revenirea lui Mocioalcă în PSD. Al doilea candidat pentru camera mare a Parlamentului a fost desemnat Adrian Torma.

Schimbări a suferit și lista pentru Camera Deputaților. Prima poziție va fi ocupată de Silviu Hurduzeu, iar a doua i-a revenit tot lui Marius Damian, așa cum se stabilise în urmă cu o săptămână. Al treilea pe listă, Ioan Benga. O completează Gabriela Stuparu și Dorinel Ungureanu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/