NEWS ALERT. Lugojul a rămas fără primar!

290481912 1035051333874452 8130310661840798427 n

Primarul din Lugoj, Claudiu Buciu, a rămas fără mandat. Prefectul de Timiș a anunțat că a semnat ordinul în baza legii care stipulează că edilul șef al unei localități își pierde mandatul dacă își schimbă domiciliul, lucru pe care Buciu l-ar fi făcut temporar.

„Instituția Prefectului a fost sesizată în baza unor dovezi din care reiese că domnul primar al municipiului Lugoj, Alexandru Claudiu Buciu, și-a schimbat domiciliul din România în Germania, timp de aproximativ o lună și jumătate, în cursul anului 2022. Legea este foarte clară în acest sens. Codul Administrativ precizează la articolul 160, litera c, că mandatul primarului încetează de drept la schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială. Nu îmi rămâne decât să închei înainte de termen mandatul domnului primar Buciu de la Lugoj”, a declarat prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu.

Acum, fostul primar al Lugojului poate să atace în instanță această decizie. Însă legea fiind clară, potrivit prefectului de Timiș, cel mai probabil se vor organiza alegeri anticipate. Însă numai Guvernul poate decide când vor avea acestea loc. Până atunci, atribuțiile primarului vor fi preluate de viceprimar.

Ce spune primarul Claudiu Buciu: Situație complicată! Primarul din Lugoj a sesizat Prefectura, are dublu domiciliu

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/