NEWS ALERT: Grav accident rutier în Triaj!

În urmă cu doar câteva momente, în zona staţiei OMV, a avut loc un accident de circulaţie care a dat peste cap participanţii la trafic.

Cel mai probabil, evenimentul rutier s-a petrecut din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Un tânăr de 26 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul care se deplasa din sens opus. Unul dintre autoturisme a fost proiectat pe trotuar în urma impactului, iar surpriza a venit din partea șoferului nevinovat la prima vedere. Asta pentru că, ulterior, s-a dovedit că acesta băuse înainte să urce la volanul mașinii.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157645002706565″]

Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului. ,,În urma accidentului cei doi coducători auto au fost transportaţi la spital pentru investigaţii medicale. La testarea cu aparatul alcooltest a şoferilor, în cazul unuia, rezultatul a fost pozitiv. Acesta a fost sancţionat contravenţional, fiindu-i reţinut şi permisul de conducere. În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă”, a declarat Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Rămâi cu Express de Banat, revenim cu galerie foto! 

FOTO: ARHIVĂ

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/