NEWS ALERT. E celulă de criză la Prefectura Timiș. Toate azilele din județ sunt luate la control

ritivoiu camin batrani 6

Toate centrele rezidențiale pentru bătrâni, copii și persoane cu dizabilități de pe raza județului Timiș vor fi luate la control, printr-o decizie luată luni dimineață de prefectul Mihai Ritivoiu. Deja centrul de cazare al Fundației Timișoara 89 a fost închis de autorități.

E celulă de criză la Prefectura Timiș, a anunțat prefectul Mihai Ritivoiu. Autoritățile sunt în alertă și controlează, în această săptămână, toate azilele și centrele sociale din județ. Luni, la miezul zilei, Mihai Ritivoiu s-a deplasat la căminul pentru persoane vârstnice Casa  Paula’s din Timișoara, de pe strada Olanda nr. 39.

„Vor fi controale la sânge”

„În această dimineață am emis ordinul privind constituirea unei comisii mixte prin care toate centrele rezidențiale pentru bătrâni, copii și persoane cu dizabilități de pe raza județului Timiș să fie controlate. Vor participa toate instituțiile cu abilități în acest sens, de la Direcția de Sănătate Publică, Protecția Consumatorului, Direcția Sanitar-Veterinară, Agenția de Plăți și Inspecție Socială și până la ISU și poliție, respectiv Poliția Economică. Dacă în trecut, în ieșirile mele, de multe ori am făcut apel ca organele de control mai întâi să îndrume și abia apoi să controleze, pentru a nu pune o presiune excesivă și uneori nejustificată pe agenții economici, de data aceasta am spus foarte clar că vor fi controale la sânge.”, a declarat Mihai Ritivoiu.

Un centru a fost deja închis

Prefectul a anunțat deja că centrul de cazare al Fundației Timișoara 89 a fost închis din cauza condițiilor improprii.

„Chiar în acest moment, una din cele 3 comisii mixte, pentru că doar 3 comisii avem cu care vom acoperi tot județul în această săptămână, scrie un proces-verbal prin care se închide temporar activitatea unui asemenea centru. Este vorba de centrul de pe strada Martir Gogu Opre nr. 24, Fundația Timișoara 1989. Ce-i drept, este un centru care găzduiește persoane fără adăpost, dar s-au constatat niște nereguli majore și centrul va fi oprit. Înțeleg că nu există autorizație ANSVSA pe bucătărie, probleme de igienă și altele pe care cei de la Protecția Consumatorului vi le vor prezenta când procesul-verbal va fi finalizat. Până în acest moment nu au fost descoperite nereguli în ceea ce privește tratamentul pacienților, noi am avut și ieri (n.r, duminică) discuții în prefectură cu reprezentanții instituțiilor de control și nu ne-au fost semnalate. La finalul controlului, vă vom pune la dispoziție un raport extins cu toate constatările găsite. Mă raportez la acest control, și eu, și cei care controlează, gândindu-ne că ar putea fi vorba de bunicii sau de părinții noștri și este o situație în care dacă nici atâta umanitate nu mai avem să avem grijă de cei în vârstă și neajutorați, nu știu ce ne mai rămâne.”, a mai spus Ritivoiu.

Persoanele care se aflau în centrul închis (care are o capacitate de 45 de persoane) vor fi relocate la altele sau, dacă e cazul, la unități spitalicești. „În acest moment identificăm soluții, avem o celulă de criză care lucrează la nivelul prefecturii. (…) Nu știu câte persoane erau la fața locului. Știu că cele cu regim de persoane fără adăpost se cazează și în cursul după-amiezii, serii, nu stau toată ziua acolo.”, a completat Ritivoiu.

„Ce s-a întâmplat la București este fără cuvinte, este dezastruos”

Potrivit sursei citate, în Timiș sunt 112 cămine, majoritatea private.

„Pe lângă căminele de lux, unde sunt pe mii de euro cazați bătrâni, și pe care le știți, e bine că există, noi le verificăm pe toate. Eu am venit aici fără să știu unde vin, se pare că este un cămin de dimensiuni mai mici, nu am vrut să mergem nici la cel mai mare, nici poate la cel mai mic, dar echipele vor merge. De ținut cont că toate aceste centre de rezidență primesc bani și bani frumoși de la instituțiile statului pentru aceste servicii. Nu discutăm de cele private. 4-6 mii de lei, depinde de gradul de incapacitate a pacienților și de mai multe condiții. Sunt sume care pot ajunge și la 6.400 de lei, în funcție de situație. Deci sunt bani frumoși la mijloc și de aceea nu putem pe banii noștri să ne batem joc de oameni. Avem o situație cu 112 centre în acest moment, dar la final vom avea exact situația. Ele majoritatea sunt private, cu excepția centrelor de la protecția copilului și a persoanelor defavorizate, respectiv de la centrele sociale ale primăriilor, majoritatea sunt centre private, fie pe fundații, asociații, care primesc bani. În momentul când o comunitate locală nu poate să își gestioneze singură aceste servicii, are prea multe cereri, atunci externalizează aceste servicii. De fapt, asta s-a întâmplat și la București. Asociații și ONG-uri care iau banii și au grijă de oameni. Ce s-a întâmplat la București este fără cuvinte, este dezastruos.”, a concluzionat prefectul de Timiș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/