Nevo Parudimos face voluntariat pentru un zâmbet

Asociația Nevo Parudimos din Reșița implementează un nou proiect axat, de această dată, pe abandonul școlar din Reșița, dar și pe dezvoltarea capacității de angajare a tinerilor voluntari. Proiectul se desfășoară în perioada 1 august 2018 – 31 iulie 2020.

Un nou proiect din cadrul Serviciului European de Voluntariat, intitulat „Voluntariat pentru un zâmbet”/„Volunteering for a smile”, având nr. de referință 2018 – 1 – RO01 – KA125 – 048993, este implementat de Asociația Nevo Parudimos din Reșița. Acesta implică 10 voluntari din 8 țări care vor avea stagii de câte 12 luni în Reșița. Vor fi două stagii de câte 5 voluntari fiecare. Activitățile se vor derula, în principal, în două grădinițe și un centru de zi din Reșița.

România se confruntă în prezent cu una dintre cele mai mari rate de abandon școlar din Europa, iar cartierele Mociur și Dealu Mare sunt zonele cu cele mai mari probleme în acest sens din Reșița. Potrivit unor cercetări efectuate de Fondul de Educație pentru Romi și Salvați Copiii, abandonul școlar poate fi prevenit printr-o abordare corectă în grădiniță.

Nu doar copiii vor beneficia însă de pe urma acestui proiect. Voluntarii selectați au nevoie să își sporească experiența de a lucra cu copiii în activitățile educaționale. Ei își vor dezvolta abilitățile sociale, vor învăța mai multe despre România, își vor îmbunătăți abilitățile pedagogice pentru un acces mai ușor pe piața muncii și vor deveni mai independenți.

„Scopul proiectului este creșterea capacității de angajare a tinerilor voluntari și, în același timp, creșterea calității serviciilor educaționale oferite în municipiul Reșița”, spun reprezentanții Asociației Nevo Parudimos.

Stagiile SEV ale primului flux de voluntari vor începe din luna octombrie până la sfârșitul lunii septembrie 2019, iar al doilea flux de voluntari vor începe stagiile din luna august 2019, până în luna iulie 2020.

Principalele activități în care voluntarii vor fi implicați timp de 12 luni sunt:
– activități zilnice în două grădinițe din comunitățile dezavantajate din Reșița, folosind metode educaționale non-formale, cu scopul de a face activitatea educațională mai atractivă pentru copii;
– activități zilnice într-un centru de zi din Reșița;
– activități lunare de promovare a Programului Erasmus+ și a voluntariatului, precum și recrutare de noi voluntari;
– activitate săptămânală pentru promovarea Cafenelei de limbi străine (Language Cafe);
– mentorat pentru voluntari locali;
– proiecte ale voluntarilor (individuale sau în echipe) care promovează implicarea civică, participarea, voluntariatul și toleranța, în orașul Reșita, o dată la 3 luni;
– cursuri de limba engleză cu voluntarii locali.

Pentru facilitarea activităților voluntarilor, Asociația Nevo Parudimos a încheiat protocoale de colaborare cu toți actorii locali implicați.

Parteneri:
UNITED SOCIETIES OF BALKANS ASTIKI ETAIREIA (Grecia)
ASOCIACION MUNDUS – UN MUNDO A TUS PIES (Spania)
Centar za osobni i profesionalni razvoj Syncro – Synergy Croatia
STRANAIDEA Società Cooperativa Sociale Impresa Sociale Onlus (Italia)
SDRUZENIE AKTIVNO BALGARSKO OBSHTESTVO (Bulgaria)
ProAtlântico – Associação Juvenil (Portugalia)
Canakkale Koza Genclik Dernegi (Turcia)
Parcours le Monde – Grand Est (Franța)

Acest proiect este finanțat prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/