Nevinovaţi ca nişte îngeraşi

Săptămâna asta a mai fost scos din joben un torţionar. Fostul comandant al coloniei de muncă Periprava, un bărbat solid, încărcat de decoraţii. Se vede că a trăit bine şi cum să nu fie aşa, când el are peste cinci mii de lei pensie lunară? I se pune  în sarcină infracţiunea de genocid. De ce credeţi că Periprava era un centru de exterminare, când acolo au murit în condiţii mai mult decât bizare sute de oameni? Supravieţuitorii acestui gulag povestesc lucruri incredibile, petrecute acolo: torturi, foamete, bătăi, condiţii de muncă imposibile, gropi comune şi altele, care îţi fac părul măciucă. În faţa acestei acuzări, cel care avea drept de viaţă şi de moarte asupra deţinuţilor săi e senin. Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Cum să facă el aşa ceva? Sunt acuzaţii mincinoase, cineva are cu el ceva. Nu a bătut, nu a permis aşa ceva  în unitatea pe care o conducea, nu se întâmplau asemenea lucruri. Deţinuţii morţi erau îngropaţi în cimitirul localităţii, mormântului i se punea cruce, aşa cum era creştineşte, nu erau aruncaţi în gropi comune. Sentinţa vine ca un trăsnet. I se pun în sarcină o sută doi morţi, îngropaţi în gropi comune. Gropi care au fost descoperite, în care au fost găsite numeroase victime, cu capul spart şi cu picioarele legate cu sârmă. Vă daţi seama cum au fost omorâţi bieţii oameni. Mărturii cutremurătoare încep să apară tot mai des. O fi memoria scurtă, dar nici chiar aşa ceva. Sper ca acest individ să nu scape. Parchetul s-a autosesizat şi, alături de Alexandru Vişinescu, un alt torţionar nenorocit, se va face dreptate victimelor. Revenind la zilele noastre, se petrece un fapt la fel de grav. Se ştie de violul într-un loc public, din apropierea zonei Dorobanţi, petrecut în plină zi, fără ca cineva să intervină şi în care a căzut victimă o jurnalistă. Ei bine, deşi ancheta este în curs, în bunul obicei al zilelor noastre, numele victimei a fost făcut public, deşi actele de urmărire penală nu pot fi făcute publice. Ne-am mirat atunci, dar am rămas cu mirarea. Acum se recidivează. Inspecţia Judiciară a fost sesizată de CSM, urmând o anchetă care va constata care dintre magistraţi a dat la iveală numele victimei.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/