Neonatologie premium, cu condiții ca în clinicile private! E cea mai modernă secție medicală din Caraș-Severin!

neonatologie borcean

Așa ar trebui să arate toate spitalele din țară, precum Secția Neonatologie recent modernizată a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș!”, susține managerul Adrian Dumbravă, cel care a avut un rol determinant și în construirea singurului spital public din România după 1989.

Complet modernizată și dotată cu echipamente medicale esențiale pentru tratarea nou-născuților cu probleme de sănătate, secția de neonatologie a spitalului din Caransebeș este încă o dovadă că omul sfințește locul. După minunea de la Mioveni, adică unicul spital de stat construit în ultimii 30 de ani în România, Adrian Dumbravă a reușit să le întoarcă pe viitoarele mămici din municipiu, dar și din localitățile limitrofe, din drumul lor spre Timișoara, orașul în care cele mai multe ar fi ales să nască. Și asta pentru că a făcut la Municipal o secție desprinsă parcă din clinicile private. Nu de unul singur, ci împreună cu oamenii extraordinari de la Fundația Comunitară Banatul Montan și de la Fundația Vodafone România și cu entuziaștii din Primăria Caransebeș. Felul în care arată astăzi Neonatologia în Spitalul Municipal Caransebeș este rezultatul proiectului „Servicii medicale optime pentru nou-născuți”, care face parte din programul „Fondul Viață pentru Nou-Născuți” derulat de Fundația Vodafone în parteneriat cu Primăria Caransebeș. A fost astfel ras și înlocuit tot ce era vechi, s-a îmbrăcat totul în haine noi și s-a adus aparatură medicală de top. Rezumând în doare câteva cuvinte ceea ce s-a schimbat în această secție s-ar putea spune că s-au creat toate motivele pentru ca viitoarele mămici să își dorească să nască la Caransebeș.

„Este o muncă enormă în spatele acestui proiect. A fost o muncă titanică. Meritul principal este al domnului Dumbravă, care a inițiat toate proiectele de aici, de la spital, toată transformarea aceasta extraordinară a spitalului. Când a inițiat, a inventat și acest proiect îmi spunea că vom avea o secție premium la spitalul din Caransebeș. Sper că este doar începutul. Am o ezitare când spun că e doar începutul. Tot la sugestia domnului manager noi ne gândim să construim un spital nou. Până atunci trebuie să menținem acest spital în parametrii normali. Faptul că prima secție reabilitată la o calitate premium este Neonatologia cred eu că e firesc. Aici se nasc copii! Mămicile trebuie să beneficieze de condiții ca în spitalele private și sper ca adresabilitatea la această secție să crească spectaculos!”, a remarcat primarul Caransebeșului, Felix Borcean.

neonatologie caransebes

Managerul Adrian Dumbravă a profitat de prezența deputatului PSD Marius Damian, în speranța că Neonatologia de la Caransebeș va deveni un exemplu și un motiv suficient pentru parlamentarii români să trateze cu mult mai multă seriozitate problema sistemului public de sănătate: „Am inaugurat, fără să exagerez cu nimic, cea mai modernă secție medicală din județul Caraș Severin! Este cea mai modernă secție și nu sunt lucruri făcute de extratereștri, sunt lucruri făcute de oameni, lucruri normale pentru anul 2022! Așa ar trebui să arate toate spitalele din țară! Mă bucur că din lumea politică l-am avut pe domnul Damian lângă noi, domnul deputat care poate să preia ideile noastre și clasa politică locală, județeană, națională să influențeze în bine sistemul medical în România. Mulțumesc colectivului nostru, mâinii mele drepte în acest proiect, Raluca Cazacu, echipei Fundației Vodafone și în mod deosebit mulțumesc Primăriei, domnului Florin Bogdea, domnului Bebe Pasăre, primarului Felix Borcean.”

Deputatul Damian a ascultat ca un copil mic rugămintea managerului și a promis că despre Neonatologia de la Caransebeș vor afla și colegii săi din Parlament: „Sper să fie un exemplu pozitiv și să apară astfel de evenimente și de lucrări frumoase la toate spitalele din județul nostru. E important ca și politicul să se implice în dezvoltarea acestui județ și sper ca toți colegii parlamentari să susțină inițiativele primarilor și managerilor de spitale la nivel de Parlament sau la nivelul Ministerului Sănătății.”

Cel mai bine poate explica „revoluția” de la Neonatologie doctorița Victoria Dosza, prezentă în spitalul din Caransebeș de 34 de ani. „Lucrurile erau atunci cam la fel ca astăzi în spital. Am preluat secția de nou-născuți aproximativ acum de 25 de ani. Din 1970 nu s-au mai făcut modernizări importante până acum. Nici linoleumul nu cred că a fost vreodată schimbat până acum. S-a schimbat totul radical!”

neonatologie caransebes 1

Manuela Budimir, manager de proiect, și Carmen Popa, director executiv în cadrul Fundației Comunitare Banatul Montan, au spus că au achiesat imediat la ideea managerului Adrian Dumbravă, care împreună cu Raluca Cazacu a descoperit acest program: „Am fost contactați de ei pentru a putea implementa acest proiect și ne-am bucurat că împreună cu Primăria Caransebeș să reușim să scriem proiectul. Rolul proiectului este acela de a combate mortalitatea infantilă prin creșterea capacității spitalului de a oferi îngrijirea necesară nou-născuților cu afecțiuni medicale.”

Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone, a vorbit despre „oxigenul” de care au nevoie spitalele din România, „oxigen” pe care îl pot oferi nu doar instituțiile statului: „E nevoie de o țară și de o comunitate pentru a-i salva pe copiii noștri. În urmă cu 10 ani, când noi, Fundația Vodafone, am început să investim în neonatologia din România, rata mortalității era de 10 la mie. Am ajuns la 6 la mie. Deci, că se poate! Am început acum 10 ani cu secția de la «Marie Curie» din București, când am construit o clădire de la zero, cu 4 etaje, cea mai modernă din România în acest moment. Apoi am continuat cu secția de la Constanța, peste 800 de metri pătrați pe care i-am renovat și dotat cu echipamente. Și aici, la Caransebeș, încă o dată s-a demonstrat că doar împreună putem schimba lucruri. Nu e simplu să faci bine, uneori ți se închid ușile în nas. Aici am găsit oameni care vor să facă treabă!”

Ultimele cuvinte ale Angelei Galeța l-au vizat în special pe primarul Felix Borcean, care a dirijat peste 500.000 de lei din bugetul local pentru reabilitarea acestei secții.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/