Nelu Popa: Sorin Grindeanu nu trebuie să plece de la Ministerul Transporturilor!

ioan popa

Primarul liberal al Reșiței își leagă speranțele de rămânerea social-democratului la Ministerul Transporturilor pentru a avea garanția că trenul cu hidrogen va fi pus pe șine.

Studiul de fezabilitate pentru proiectul de modernizare a căii ferate Reșița – Voiteni – Timișoara – Aeroport este gata, societatea Metroul SA reușind să realizeze la timp documentația, spre mulțumirea primarului Ioan Popa, care spune că până la scoaterea la licitație a execuției mai este doar un pas.

„Proiectul este în avizare la Comisia Tehnico-Economică, la Timișoara. Am vorbit personal cu domnul director Istrati de la Regionala CFR și sper să intre în CT cât mai repede, pentru că de asta depinde scoaterea la licitație a execuției, de data asta, a tronsonului Voiteni – Berzovia – Bocșa – Reșița. Celălalt tronson, Timișoara – Voiteni – Stamora Moravița va fi înmânat Ministerului Transporturilor, în speță CFR Infrastructură, pentru ca dânșii să-l ducă mai înainte pe un program operațional de transporturi. Noi, partea noastră, de la Voiteni – Bocșa la Reșița, o vom face prin Planul Național de Redresare și Reziliență, și suntem într-o cursă contracronometru pentru că lucrările trebuie să fie gata în decembrie 2026.”, a declarat primarul Reșiței, la finalul ședinței de astăzi a Consiliului Local.

Ioan Popa a explicat că mai sunt câteva detalii de pus la punct, însă are încredere în sprijinul oferit de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a fost deschis la toate propunerile de până în prezent ale municipalității, aprobând inclusiv realizarea centurii ocolitoare a Reșiței, între DN58 și DN58B – Faza 1 și DN58B si DJ581 – Faza 2.

„Metroul SA și-a făcut treaba, a adus documentația la timp, avem o lucrare foarte interesantă, cu aparate de cale noi, care vor permite viteze mult mai bune. Mai sunt câteva detalii, sunt două trei poduri care ar trebui să fie modernizate, reabilitate, și care nu sunt incluse în proiect, dar vom găsi soluții. Am avut discuții cu Sorin Grindeanu pe tema asta, am găsit înțelegere, și cred că vom duce proiectul acesta la bun sfârșit. Nu știu ce se va întâmpla după iunie, după rocadă. Eu sper să rămână Marcel Boloș la Fonduri Europene și Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor, pentru că este importantă continuitatea în perioada asta.”, a conchis edilul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/