Nelu Popa, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis și Silviu Hurduzeu aduc normalitatea în scena politică a Banatului!

popa si grindeanu se au ca fratii

Primarul Reșiței nu se mai lovește de niciun fel de obstacol social-democrat și anunță că, în sfârșit, și politicienii Banatului intră în normalitate, așa cum, de câțiva ani buni, se întâmplă la Cluj. Și acolo asta se vede!

Noul val social-democrat e altceva, s-a convins Nelu Popa după ce mai multe proiecte de dezvoltare a Reșiței au depins sau depind în continuare de lideri PSD aflați în diferite funcții, sau se derulează în parteneriate cu instituții conduse de pesediști.

Centura Reșiței sau modernizarea căii ferate Reșița – Timișoara, proiecte inițiate de Nelu Popa, s-au bucurat de sprijinul concret și real al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, domeniul turistic Semenic este un proiect care a luat naștere în primul mandat de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin de către Silviu Hurduzeu, iar noul spital județean de urgență de la Reșița are și el sprijin garantat de la ambele formațiuni politice. Cu Consiliul Județean Timiș, condus de Alfred Simonis, fostul președinte al Camerei Deputaților, Primăria Reșița are proiecte importante de dus mai departe și în toate acestea edilul-șef n-a întimpinat niciun fel de opoziție, așa cum s-a tot întâmplat până când Caraș-Severinul a ajuns un pol al sărăciei.

„Eu sunt un om cu care s-a putut discuta întotdeauna. Am avut o relație principială corectă cu Silviu Hurduzeu, cu Ion Mocioalcă. Am avut vizite când era Grindeanu prim-ministru. Noi discutăm telefonic, sunt situații în care ne consultăm. Eu cu Sorin Grindeanu mă știu de foarte mulți ani. Nu am bătut toba pe chestia asta, nu am făcut școală la Caransebeș împreună, nu ne-am plimbat prin Parcul Dragalina împreună, dar ne știm de foarte mulți ani. În primul meu mandat, el a avut președinția Comitetului  Director Regional, care gestionează ADR-ul. Am avut discuții pe teme administrative, politice, eu îi port o apreciere deosebită pentru modul în care face administrație publică. Dânsul, la fel, a avut întotdeauna o opinie foarte bună despre mine. Eu cel puțin cu părerea asta am rămas. În consecință, dacă nu ne întâlnim, noi doi discutăm, poate chiar o dată, de două ori pe lună telefonic, pe diverse teme.”, a dezvăluit Nelu Popa pentru Express de Banat.

Primarul Reșiței i-a strâns mâna lui Silviu Hurduzeu, liderul PSD Caraș-Severin, chiar în noaptea alegerilor locale, iar actualul președinte al Consiliului Județean a făcut același gest față de Nelu Popa în chiar prima ședință a Consiliului Local Reșița din al treilea mandat al liberalului. Ocazie cu care cei doi și-au reînnoit angajamentele de bună colaborare.

Un dialog la fel de constructiv are Nelu Popa și cu Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Fredi Simonis de la Timișoara e și el în noul val, cu Sorin Grindeanu. E un nou val care nu mai are acea vehemență și acea ostilitate care exista în politică acum 15-20 de ani. Cred că este o normalitate sau este o intrare în normalitate. A venit vremea să ducem proiecte înainte peste cicluri electorale. Dacă eu am demarat împreună cu Romeo Dunca realizarea unui spital județean nou, următorul președinte, Silviu Hurduzeu, în cazul nostru, să-l preia, să-l ducă mai departe. Următorul să-l finalizeze, următorul să se asigure de dotare, de o resursă umană calificată. Nu să vină al doilea să zică: asta e o prostie, gata, nu-l mai facem, l-am tăiat, am oprit finanțarea! Asta este o mentalitate care funcționează în administrațiile publice civilizate din Europa, acolo nu o să vedeți niciodată scandaluri publice între politicieni în regiuni, din județe și așa mai departe. Pentru că, e absurd, e în detrimentul celor care ne trimit să guvernăm pentru ei.”, a mai comentat Nelu Popa.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/