Nelu Popa și Silviu Hurduzeu i-au oferit lui Alfred Simonis o parte din domeniul turistic Semenic!

alfred simonis semenic

Președintele Consiliului Județean Timiș e invitat să intre în asocierea care dezvoltă cel mai mare domeniu schiabil din România!

Cei trei șefi de administrații publice din Caraș-Severin și Timiș s-au întâlnit astăzi, la Timișoara, unde au discutat despre intrarea Consiliului Județean de pe Bega în asocierea Primăria Reșița – Consiliul Județean Caraș-Severin – Primăria Văliug, cu diferența de bani necesară realizării unui domeniu turistic în zona Semenic – Gărâna – Văliug – Crivaia.

Banatul montan cere sprijinul Banatului de câmpie pentru realizarea Domeniului turistic Semenic. Din istoricul stațiunii Semenic rezultă că 75% dintre turiștii care aleg această zonă provin din regiunea de Vest, cu o mare preponderență din județul Timiș. Astfel, astăzi, împreună cu echipele reunite ale Primăriei Reșița, Consiliului Județean Caraș-Severin și Primăriei Văliug, am avut o întâlnire cu președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, și echipa sa, în cadrul căreia am prezentat proiectul, finanțarea deja obținută, precum și pașii care trebuie urmați pentru a putea finaliza această investiție. Totodată, am propus Consiliului Județean Timiș să intre în această asociere și să sprijine realizarea proiectului.”, a declarat Nelu Popa.

hurduzeu si popa la cj timis

Afrodita 1000x200

Edilul-șef al Reșiței, inițiatorul acestui proiect de mare anvergură, spune că e o perioadă în care marile investiții se realizează prin asocieri regionale și că domeniul turistic Semenic va aduce beneficii substanțiale atât pentru Caraș-Severin, cât și pentru Timiș.

Cj timis domeniul schiabil semenic

untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/