Nelu Popa, șef peste o „direcție silvică” de 20.000 de hectare!

Ocolul silvic înființat în urmă cu 6 luni la inițiativa primarului Nelu Popa se extinde văzând cu ochii, semn că tot mai multe primării sunt nemulțumite de modul cum le sunt administrate pădurile de către Romsilva. Pentru ca lucrurile să decurgă așa cum trebuie, administrațiile locale își oferă tot sprijinul, așa cum s-a întâmplat și în cea mai recentă ședință de Consiliu Local la Reșița.

Sumele mari plătite de UAT-urile din Caraș-Severin către Direcția Silvică pentru administrarea pădurilor și nemulțumirea față de modul iresponsabil în care se practică tăierile au determinat mai multe primării să se asocieze în cadrul Regiei Autonome „Ocolul Silvic Banatul Montan”. Dacă la înființare și-au pus umărul, pe lângă Reșița, comunele Carașova, Forotic, Goruia, Lăpușnicu Mare, Slatina Timiș, Ticvaniu Mare şi Văliug, pe parcurs și alte UAT-uri s-au arătat interesate să se alăture. Așa se face că Armeniș, Ocna de Fier și Dognecea se alătură noului ocol cu un total de aproximativ 4.000 de hectare.

CITEȘTE ȘI: UPDATE. Municipiul Reşiţa împreună cu 7 comune înfiinţează R.A. Ocolul Silvic Banatul Montan! „Ne vom administra noi pădurile, nu Romsilva!“

Și pentru că Ocolul Silvic Banatul Montan are nevoie și de personal, iar acesta, la rândul lui, de spații, în cea mai recentă ședință a Consiliului Local Reșița s-a aprobat ca o fostă grădiniță aparținând de Colegiul Național „Diaconovici Tietz” să fie dată în folosință gratuită pe o perioadă de 5 ani Ocolului Silvic Banatul Montan.

„Această grădiniță este o grădiniță dezafectată de mai mulți ani, au vrut să ne-o ia, ne-au rugat să o dăm nu știu cui, altei entități, bine că nu am dat-o. E o locație perfectă, e chiar unde întoarce tramvaiul în Stavila. Acolo vor merge reșițenii când vor să-și ia cei 5 metri cubi de lemne la care au dreptul pe hectar, noi vom merge cu pădurarii noștri să le marcăm copacii și toată lumea va fi fericită. Am găsit că nu e normal să cerem noi bani, e entitatea noastră”, a explicat primarul Nelu Popa.

Planurile în privința extinderii noului ocol sunt mari. Edilul-șef al Reșiței estimează că anul viitor suprafața gestionată în regie proprie va fi de aproape 3 ori mai mare decât în prezent. „De la 7.000 de hectare, vom merge în sus, mergem spre 20.000 în următorul an”, a mai spus primarul Popa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/