Nelu Popa s-a convins cât de „serios” e și primarul Terteleacă și îi taie craca de sub picioare!

ioan popa

Primarul Reșiței preia frâiele Ocolului Silvic Banatul Montan și scapă de toate uscăturile din administrațiile publice locale din județ!

Din cauza datoriilor uriașe acumulate de localitățile Lăpușnicu Mare și Iablanița, pădurarii ocolului au ajuns să nu își mai primească salariile la timp, situație pe care primarul Nelu Popa o cataloghează injustă. Cu fosta primăriță de la Lăpușnicu Mare a ajuns prin instanțe, în cazul lui Victor Terteleacă, primarul Iablaniței, pune direct mâna pe drujbă.

​Reorganizarea ocolului silvic necesită acordul oficial al fiecărei unități administrativ-teritoriale implicate. Primarul Reșiței a arătat că municipalitatea a făcut deja primul pas prin Consiliul Local, însă este obligatoriu ca toate administrațiile partenere să adopte hotărâri similare pentru a consfinți noul mod de gestiune.

​„Reșița va administra acest Ocol Silvic Banatul Montan, doar că, chiar dacă face Reșița asta ca administrare, totuși trebuie să avem această asociere sau acceptul acestei asocieri de către toate celelalte UAT-uri. Și HCL-ul pe care l-am dat noi la Reșița acum, trebuie să-l dea toți cei care sunt de acord să treacă de la modul care a fost într-o asociere anterioară, cu modul pe care noi îl propunem acum. E o formalitate care sper să se deruleze cât mai repede.”, a explicat Ioan Popa.

​Problemele financiare grave și datoriile neachitate au fost generate, potrivit edilului, de două primării care refuză de ani de zile să își plătească obligațiile contractuale. Ioan Popa a detaliat sumele neachitate și a amintit că ocolul a fost nevoit să ajungă până la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a-și recupera banii de la Primăria Lăpușnicu Mare, în timp ce restanțe importante s-au adunat și la Iablanița, unde primarul Terteleacă are mereu alte priorități.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

​„Avem întârzieri la salarizare și o situație critică la Ocolul Silvic Banatul Montan din cauza a două UAT-uri. Unul dintre ele, timp de vreo 5-6 ani, nu și-a plătit cotele de administrare și de pază. Vorbim de Lăpușnicu Mare. Și acolo suntem cu ei în instanță, am câștigat o dată un proces la Înalta Curte, i-am obligat să ne dea un milion de lei, dar între timp s-au mai făcut vreo un milion și ceva de lei. Celălalt este Iablanița.”, declară primarul.

​În final, șeful administrației locale din Reșița a lansat un apel public către primarii celor două localități rău-platnice, subliniind că munca de teren a oamenilor a fost susținută pe nedrept doar de celelalte primării din asociere, în vreme ce beneficiarii direcți au ignorat complet cheltuielile.

​„Mie-mi pare rău, e regretabil, cunosc ambii primari. Poate fac și prin intermediul dumneavoastră un apel la ei, să vină să-și plătească taxele, pentru că sunt oameni care au lucrat, pădurari, la ei și le-au marcat, și le-au făcut lucrări în zona lor și n-au fost plătiți de ani de zile de către ei. E realmente injust ceea ce se întâmplă.”, a încheiat edilul Popa.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/