Nelu Popa: Prefectul Dragomir trage frâna de mână Primăriei Reșița!

Primarul Reșiței îl acuză pe prefectul de Caraș-Severin că pune frână dezvoltării municipiului pentru a-l discredita în fața electoratului!

Edilul-șef îl învinuiește de lucruri deosebit de grave pe reprezentantul Guvernului în teritoriu după ce mai multe Hotărâri ale Consiliului Local Reșița au fost atacate de Prefectura Caraș-Severin în instanța de contencios. Popa a răbufnit ieri, în plen, după ce consilierul local Gabriel Dinu a ridicat problema revocării hotărârilor în cauză.

„Sunt niște dezmembrări. Problema se pune astfel: pe extrasele CF apare Statul Român, e o mențiune care nu corespunde realității. Aceste dezmembrări intră în domeniul privat. Aceste hotărâri s-au adoptat conform legii, toate UAT-urile din țară fac același lucru, nu văd unde care e problema. Prerogativa domnului prefect e să meargă în instanță dacă așa consideră. Eu nu consider că trebuie să revocăm hotărârile!”, a intervenit mai întâi Lucian Bucur, secretarul general al municipiului Reșița.  Acesta a mai subliniat că, dacă dreptatea ar fi de partea prefectului Ioan Dragomir, atunci cu toate hotărârile de acest fel din 2005 încoace ar trebui să se întâmple la fel, ori ele au produs efecte juridice, au urmat hotărâri de vânzare, de concesiune, iar astăzi sunt alți proprietari.

Primarul Nelu Popa spune că totul e o pierdere de timp și o încercare a prefectului de a-l obstrucționa: „În ultima perioadă de timp, de când la Prefectura Caraș-Severin e Ioan Dragomir, avem foarte multe, foarte multe Hotărâri de Consiliu Local atacate de către Prefectură în contencios. Din datele mele sunt vreo 70! De multe ori, aceste lucruri ne întârzie, ne pun probleme. Prefectura e o zonă politizată, domnul prefect Ioan Dragomir încearcă să tragă frâna de mână Primăriei Reșița! Și, din anumite perspective, reușește să ne frâneze, dar nu e problemă, noi avem motor puternic și putem merge înainte și cu frâna trasă. Primăria Reșița are un motor atât de puternic încât poate merge înainte și cu o frână de mână trasă de prefectul județului. Mergem cu frâna de mână trasă chiar dacă roțile de pe spate derapează, mergem înainte!”

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Edilul-șef l-a avertizat cu această ocazie pe prefectul Dragomir că nu va sta cu mâinile în sân și că, în final, tot PSD va avea de pierdut. „Eu voi comunica public tuturor reșițenilor care vor să-și ia o terasă, o grădină, o curte că nu pot să facă acest lucru pentru că se opune prefectul Dragomir de la PSD. PSD îmi face mie un mare avantaj, îmi dă gloanțe cu care pot să trag în ei!”, a amenințat Popa.

Primarul Reșiței e convins că nu s-a greșit cu nimic în Consiliul Local și că e doar o manevră cu iz politic a prefectului punctând că „aceeași oameni, de 20 de ani, adică juridicul Primăriei sau de la Direcția de Patrimoniu, au făcut lucrurile perfecte până a venit prefectul Dragomir”. „E o chestie dubioasă, dacă noi am fi schimbat resursa umană din Primăria Reșița în ultimele luni, de când a venit prefectul Dragomir, aș putea să înțeleg,  dar este puțin bizar.”, a conchis Nelu Popa.

Astfel de acuzații la adresa reprezentantului Guvernului nu pot rămâne fără răspuns. Rămâi pe expressdebanat.ro pentru a afla poziția prefectului Ioan Dragomir!

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/