Nelu Popa mizează pe spiritul civic al elevilor din Reșița: „Sunt bucuros și mândru pentru că orașul meu are un viitor curat“ [FOTO]

S-au ținut de cuvânt. Cei peste 300 de elevi de la școlile din Reșița care anunțaseră că vor participa voluntar, săptămâna aceasta, la Proiectul REȘIȚA CURATĂ – CURĂȚĂM ȘI MENȚINEM, au adunat gunoaie de pe marginea a 100 km de șosele, la ieșirile din Reșița spre Soceni, Lupac, Bocșa, Carașova, Văliug și Lacul Secu.

Proiectul este derulat începând din primăvara anului 2017 de Primăria Municipiului Reșița, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean și unități de învățământ. Acum au participat elevi și dascăli de la Colegiul Național Traian Lalescu pe zona Bocșa, Colegiul Național Diaconovici Tietz pe zona Lupac, Colegiul Tehnic Reșița spre Văliug, Colegiul Economic al Banatului Montan pe zona Doman, Liceul Teoretic Traian Vuia pe zona Caransebeș și Liceul Baptist spre Lacul Secu, însoțiți de reprezentanți ai Primăriei, ai Poliției Locale Reșița și ai Jandarmeriei.

„Gestul celor peste 300 de liceeni, profesori și colegi care au ieșit vineri și au curățat, pe aproximativ 100 de km, toate intrările în oraș m-a bucurat enorm de tare. Reșița se vrea curată, civilizată și cu spirit civic. Vă mulțumesc tuturor pentru implicare! Sunt bucuros și mândru pentru că orașul meu are un viitor curat“ – Ioan Popa, primarul Reșiței