Nelu Popa îi urcă în autobuze pe copiii cărora le-a fost interzis accesul la educație!

popa nelu

Primarul Reșiței a luat aproape pe cont propriu problema copiilor care nu au cu ce ajunge la școală dintr-o localitate în alta!

Popa a dezvăluit o problemă majoră a județului Caraș-Severin despre care nimeni n-a suflat o vorbă. De parcă nimeni n-ar fi știut de ea. O problemă ce ține de Consiliul Județean, din cauza căreia sute de copii din județ nu pot ajunge astăzi la școală! Pentru că efectiv nu există transport public din localitățile de domiciliu către localitățile în care se află unitățile de învățământ și invers!

Primarul Reșiței s-a dus peste președintele Romeo Dunca și peste consilierii județeni chiar în timpul unei întâlniri de plen cerându-le să pună punct circului și să rezolve de urgență problema. „E o problemă extrem de sensibilă. Am fost informat că 175 de copii din Bocșa nu au cu ce să ajungă la școlile din Reșița pentru că traseul Reșița – Bocșa s-a licitat de vreo două ori și nu s-a prezentat nimeni! Era o problemă stresantă. Am alocat un microbuz, am găsit o soluție provizorie. A doua zi m-a sunat primarul de la Berzovia, mai sunt 12 elevi și la el. De la Măureni, de la Brian, am primit solicitare să-i iau și pe ai lui! În județ sunt copii care nu au acces la educație din acest considerent, bătrâni care poate trebuie să ajungă undeva! Consiliul Județean să subvenționeze traseele nerentabile, transportul e o necesitate, nu un business! Dacă ținem la oamenii noștri…”, a atras atenția Nelu Popa.

Copii din Bocșa care fac școala la Reșița ar fi rămas fără mijloc de transport, explică edilul-șef, pentru că, la negocierea traseelor, s-ar mai fi adăugat trasee neeficiente. Operatorul a refuzat să le facă și a preferat să iasă complet de pe traseu. Iar asta s-ar fi întâmplat și în alte zone ale județului. „Nu putem lăsa copii aceia la voia sorții, se întâmplă lucruri în lumea aceasta și am spus că punem o cursă de Bocșa – Reșița dimineața și după-masa să se ducă înapoi. M-au sunat imediat și alți primari. Este absolut jenant! Am discutat cu președintele Dunca și am spus că, în cea mai mare viteză, trebuie să apelăm la o asociație de dezvoltare intercomunitară care va putea să acceseze fonduri europene, să luăm transportul noi și să refacem autogările.”, a spus Popa pentru Express de Banat.

Primarul Reșiței n-are prea multe așteptări de la Consiliul Județean, motiv pentru care a mers direct la omul cu banii, la omul care le poate reda copiilor din Caraș-Severin dreptul la educație. Este vorba despre Sorin Maxim, directorul ADR Vest. „La ultima discuție pe care am avut-o cu toată echipa lui Sorin Maxim, ADR și-a asumat să facă pentru transport interjudețean un program pilot. Este singurul program pilot pe care s-au oferit să îl gestioneze dânșii. Cu alte cuvinte, dacă ei fac asta, este cu atât mai mult obligatoriu să introducem câteva orașe în ADI. Nu ar fi o chestiune lipsită de importanță să luăm autogara de la Reșița înapoi.  Am luat depoul de tramvaie în 2016, de ce nu am putea să luăm și autogara înapoi? Sau să găsim un alt loc, poate în zona Mociur, unde există atâta teren.  Am putea să  amenajăm  acolo autogara, eu cred că este vital să se regândească transportul intra și interjudețean public cu autobuze și microbuze.”, a conchis Nelu Popa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/