Președintele PNL Reșița se teme că Antonescu nu va câștiga alegerile prezidențiale, motiv pentru care le sugerează liderilor coaliției PSD – PNL – UDMR să meargă pe mâna lui Ilie Bolojan!
„Mi-au parvenit zilele trecute informațiile dintr-o cercetare sociologică care arată clar și fără echivoc că Ilie Bolojan este liderul politic pro-european cel mai bine plasat în opțiunile românilor. Mai mult chiar, doar cu Ilie Bolojan intrat în turul 2 al prezidențialelor, potrivit acelorași date, am avea garanția că Președinția României va rămâne pro-europeană și după alegerile ce urmează”, și-a explicat Nelu Popa poziția.
Când Crin Antonescu a fost propus ca variantă de candidat unic susținut de coaliția de guvernare, primul impuls al primarului Reșiței, recunoaște acesta, a fost să iesă public și să spună că stabilirea candidatului potrivit trebuie făcută cu calm, cu răbdare, în urma unor cercetări sociologice serioase. Asta pentru a nu se repeta povestea din turul anulat în decembrie, când candidatul PNL a eșuat lamentabil.
„Din dorința de a nu prejudicia partidul din care fac parte, la vremea aceea am evitat să mă pronunț. La fel cum am evitat să ies cu declarații publice cu privire la multe din deciziile luate în ultimul timp la vârful partidului. Am muncit pentru acest partid în pătrățica mea și am crezut că este suficient. Atenționez liderii coaliției că 1+1+1 nu mai fac de mult 3 când vine vorba de preferințele românilor atunci când votează, mai ales când este vorba de alegerile prezidențiale. Faptul că trei partide serioase susțin un singur candidat nu îi dau acestuia garanția că intră în turul doi și că va câștiga ulterior”, atenționează liderul liberalilor reșițeni, primarul PNL de municipiu cu cel mai mare scor electoral din țară.
Cu sondajele în față, care îl plasează astăzi pe Crin Antonescu la o cotă redusă, Nelu Popa o spune cât se poate de clar:
„Avem obligația să oferim românilor cel mai bun produs de care dispunem, iar acum acesta este Ilie Bolojan! Nu vreau să se înțeleagă că am ceva cu Crin Antonescu. Acesta este un politician puternic, un om de stat cu reale calități. Mă bucur că a reintrat în lupta politică și știu că este nevoie de astfel de oameni în spațiul public, oameni care să lupte pentru principiile libertăților democratice, pentru prosperitatea și siguranța acestei țări. Nu vreau nici ca această poziție pe care astăzi mi-o exprim, cu gândul la propria-mi conștiință, să fie pusă în paranteză din cauza relației personale pe care o am cu Ilie Bolojan. Dacă cifrele ar fi stat invers, aș fi susținut omul care are cele mai mari șanse să ne scape de acest vis urât în care am intrat în ultimele luni. Dar nu cred că un Ilie Bolojan mai slab cotat în sondaje nu ar fi renunțat de unul singur la candidatură pentru a oferi românilor siguranța unui parcurs pro-european!”