CSM Reșița a scos o remiză, 2-2, în Ghencea, fostul templu al fotbalului românesc, cu CSA, în a treia etapă din Liga 2 de fotbal.
Elevii lui Flavius Stoican au făcut o partidă excelentă în capitală și poate că o victorie a rosso-nerilor ar fi fost un rezultat mai corect după raportul ocaziilor de gol. De nu mai puțin de 3 ori au lovit rachetele trimise de reșițeni buturile militarilor, astfel că echipa antrenată de Daniel Oprița a scăpat ieftin și se poate declara mulțumită chiar și cu un punct. Condusă în două rânduri, CSM Reșița a revenit pe tabelă de fiecare dată, prin Haită și Samake și a încheiat partida de pe „Steaua” în atac, în căutarea golului cu nr 3.
Prestația fotbaliștilor din Valea Domanului l-a încântat și pe primarul Nelu Popa: „Aseară, fotbaliștii noștri au făcut fericiți mii de cărășeni! În urma unui meci de excepție, pe Ghencea, au reușit un egal, un egal cât o victorie! Eforturile sportivilor, angajamentul lor și al echipei tehnice, munca de zi cu zi, nevăzută de public, sunt ingredientele care duc la aceste rezultate! Mulțumesc echipei, mulțumesc Flavius Stoican&Team, mulțumesc Cristian Bobar! Mergem înainte spre ținta pe care ne-am asumat-o!”, a comentat edilul-șef.