Nelu Popa: Dacă spitalul din Reșița ar fi al meu, i-aș mânca cruzi pe ăștia! Pe toți!

nelu popa spital resita

Primarul Reșiței a pregătit construirea unui nou spital județean, dar ar tăia în carne vie de mâine în actualul spital! S-ar scăpa de toți angajații pe șpagă și pile și de toți cei care l-au făcut să aibă nevoie de resuscitare!

Nelu Popa a numărat 26 de proiecte mari pe care municipalitatea reșițeană le-a recepționat în 2025. Acestea însumează 50 de milioane de euro. Printre ele nu se află însă și noul spital județean de urgență, un alt mare pariu al edilului-șef.

„Realizarea unui nou spital județean, o construcție care se duce la 160 de milioane de euro, făcută pe un proiect în care s-au analizat spitale din Finlanda, din Franța, cu absolut toate fluxurile la nivelul zilei de astăzi, cu dotări de 80 de milioane de euro, nu ar fi doar pentru pacienți. Este și pentru cei care lucrează acolo. Un om care lucrează într-un mediu plăcut, poate să-și schimbe atitudinea. Credeți-mă, așa e viața! Și dascălii care lucrează astăzi în școli, în grădinițe, în liceele din Reșița, vă spun eu că au o altă atitudine față de modul în care lucrau când veneau în liceele alea sau școlile alea ponosite de acum 5-6-7 ani.”, a explicat Nelu Popa, în contextul celor constate de comisiile de control în Spitalul Județean de Urgență Reșița, lucruri care țin mai degrabă de atitudine, empatie și profesionalism și mai puțin de dotarea tehnică a unității spitalicești.

În timp ce medicii din spital se tot vaită că ar fi prea puțini, că personalul e mult subdimensionat raportat la numărul de pacienți, primarului Reșiței îi crește tensiunea. Pe bună dreptate, însă!

Planul meu era următorul. Să facem această clădire nouă cu dotările necesare. Coboram de la 1.200 de angajați, cât are Spitalul Județean de Urgență Reșița astăzi în cele trei staționare, la vreo 800 – 860 de angajați. Coboram și numărul de patru, de la 860 la 500. Păi tu ai 860 de paturi, angajezi oameni pe numărul de paturi și ai 30% grad de ocupare?! Toți cei 1.200 de angajați dau concurs pe post și rămân 800! Atunci aveam o primă bază de selecție, de unde eliminam o grămadă de pile care au fost angajate în ultimii 20-25 de ani pe diverse spăgi, pe diverse protocoale nenorocite și care n-au ce căuta acolo! Făceam loc și pentru unii din exterior, că la concurs puteau să participe și din exterior. Noul spital județean trebuie făcut cumva. Trebuie să găsim împreună cu Silviu Hurduzeu o variantă prin care să-l finanțăm!”, a devoalat Popa.

Afrodita 1000x200 banner 1164 x 200 px

Proiectul spitalului e finalizat de multă vreme. Autorizația de construire e emisă de un an. Cererea de finanțare e și ea depusă. Până la aprobarea ei nu înseamnă însă că lucrurile trebuie să meargă la fel în actualul spital. Iar Nelu Popa a avut reacția corectă, una intransigentă, mai ales după ce spitalul din Reșița s-a făcut din nou remarcat în toată țara. În primul rând, a fost dezvăluirea lui Ionuț Popovici, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin: pe secția de Obstetrică-Ginecologie, 57 de paturi, 4 paciente, 46 de asistente!

Nu pot să cred, sună de domeniul grotesc! Mă bucur dacă Ionuț Popovici a început să meargă să vadă ce se întâmplă cu cei cărora li se dau bani. Ar trebui făcută chestia asta cât mai frecvent și atunci ne edificăm cum stau lucrurile și de ce spitalul de la Reșița, chiar dacă Silviu Hurduzeu îi achită 14 milioane din postura de deputat, la un an diferență are 20!, a reacționat primarul Reșiței.

Mult mai dur în exprimare a fost însă Nelu Popa după ce a aflat că, în Raportul Corpului de Control al ministrului Sănătății, s-a consemnat faptul că doi medici chirurgi întrerup operațiile pentru a omorî muștele:

„Eu am încercat și încerc să ajut. Dacă ar fi spitalul meu, i-aș mânca cruzi pe ăștia! Pe toți! E ridicol!“

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/