Nelu Popa: „Am văzut multe mizerii! Ați împărțit miliarde! Miliarde! Miliarde!”

nelu popa

Primarul Reșiței a tunat astăzi în palatul administrativ la întâlnirea organizată de președintele Dunca pentru renegocierea sumelor de bani repartizate de Consiliul Județean Caraș-Severin primăriilor!

Opoziția din Consiliul Județean a cerut o echilibrare a schemei de repartizare a banilor direcționați către unitățile administrativ-teritoriale după ce propunerea lui Romeo Dunca a picat la vot. Nelu Popa a considerat însă că solicitările primarilor PSD, PMP și Pro România, exprimate prin vocea edilului de Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu, sunt mai mult decât exagerate. Nivelul decibelilor a înregistrat astăzi un nou record în sala „Sorin Frunzăverde”:

„Eu sunt primar de cinci ani. De-a lungul acestor cinci ani, eu am văzut multe mizerii! Am strâns din dinți și m-am dus înainte. Mizerii cum au făcut cei de Stânga nu și-a permis Dreapta niciodată să facă. Țin minte, într-un decembrie m-a cuprins plânsul. În 31 decembrie ați stat aici cu fostul prefect, cu Lupu, cu Luminița Jivan și Silviu Hurduzeu într-un birou și ați împărțit miliarde! Miliarde! Miliarde! Miliarde! Din excedent bugetar, din dracu´ știe ce sume din rezervă! Nu aveți calitatea morală să ne trageți pe noi la răspundere, nu aveți! Noi nu am făcut niciodată așa ceva. Umilitor! Umilitor! Aveam nevoie de bani în anul ăla rău de tot. Directoarea mea economică făcea infarct, operată pe creier! Cu aroganța aia a Luminiței Jivan, a lui Matei Lupu! Eu nu am primit nici de la Ludovic Orban, nici de la Marcel Vela, de la niciun prim-ministru, nici de la Ciucă n-am primit nimic! Pentru că oamenii noștri așa au simțit, nu au tupeul să facă asta!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/