Nelu Popa a dat semnalul! Rareș Bogdan și Robert Sighiartău îi numără deja zilele președintelui Orban!

untitled design set 970x90 px

Semnalul debarcării lui Ludovic Orban de la șefia PNL a fost dat încă din luna decembrie a anului trecut, de primarul Reșiței, imediat după ce fostul premier a „vândut” aliaților din USR PLUS toate ministerele de forță pentru a-și asigura funcția de președinte al Camerei Deputaților.

Popa a avertizat la acea vreme că nu a fost deloc în regulă ca primarii liberali cu rezultate foarte bune, adică oamenii cu imaginea cea mai bună din partid, să nu fie consultați, să nu fie băgați deloc în seamă în problema negocierilor cu USR PLUS și UDMR pentru formarea Guvernului. „Eu sunt dezamăgit de faptul că primarii care au performat în Ardeal, în Transilvania și Banat nu prea au fost consultați în această acțiune. Dacă primarul Dominic Fritz de la Timișoara a fost chemat la București, s-a urcat în avion și s-a dus să vadă care îi treaba acolo, pe mine nu m-a chemat nimeni și consider că nu îi bine lucrul ăsta! Atunci când vii în teritoriu și ai nevoie de voturi și te bazezi pe niște oameni acolo și îi bați prietenește cu palma pe umăr, e bine să îi chemi și când se hotărăște cine alcătuiește un guvern. Nu îmi explic ce s-a întâmplat și de ce nu am fost consultat. În PNL au apărut câteva voci, câteva nume care nu mai pot fi date deoparte, trebuie să fie luate în seamă. Adică performanțele de la Cluj, Oradea, Alba Iulia, Arad și chiar Reșița trebuie luate în seamă, dar se pare că vocea noastră nu se face așa de bine auzită”, a comentat Nelu Popa, prim-vicepreședintele PNL Caraș-Severin.

Marcel Vela, liderul liberalilor cărășeni, de care au avut grijă Orban și apropiații să scape, să-l elimine din Guvernul Cîțu, s-a ferit deocamdată să facă vreun comentariu. Secretarul partidului, Robert Sighiartău, sau europarlamentarul Rareș Bogdan, au început în schimb să șteargă pe jos cu Ludovic Orban, principalul vinovat pentru scăderea PNL în preferințele românilor. „Orban trebuie să plece. Spun asta pentru că PNL a pierdut alegerile generale. Din păcate, noi nu am reușit să avem o discuție privind aceste alegeri și nu am făcut o analiză. La alegerile generale PNL s-a clasat pe locul doi. Cel mai mult mă deranjează faptul că am fost puși de multe ori alături de PSD prin comportamentul unor colegi în guvernare și prin felul în care au fost promovați anumiți oameni în funcții publice”, a tunat Sighiartău.

Până la alegerile pentru șefia PNL, care vor avea loc în vară sau cel târziu în toamnă, Sighiartău spune că s-a conturat deja „o grupare reformistă în interiorul partidului, condusă de oameni cu rezultate care își dorește primenirea PNL – Emil Boc, Ilie Bolojan, Gheorghe Falcă, Florin Roman, Alina Gorghiu și mulți alții, și generația tânără care își dorește o altă echipă și o altă abordare cu privire la conducerea partidului”.

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat și el că partidul are nevoie de o reformă totală și că Ludovic Orban a eșuat în calitatea de președinte al formațiunii liberale. „I s-a umflat capul. Și-a închipuit că e câinele, lupul alfa, omul fără de care România nu merge înainte”, a afirmat fostul jurnalist.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/