Negocieri intense cu cardiologi specialiști. După dotare, pacienții așteaptă calitate medicală!

Amenajarea și dotarea secției de Radiologie Imagistică de la Caransebeș atrage după sine performanță în domeniul medical.

Pentru că municipalitatea dispune de cele mai performante aparate radiologice se dorește acum crearea unei echipe de medici din țară care să lucreze pe acestea. Șeful secției de Radiologie – Imagistică, Călin Grozăvescu, ne-a precizat că se duc tratative cu medici cardiologi intervenționiști din Timișoara, Iași și Sibiu.

„Medici cardiologi din aceste orașe doresc să colaboreze cu noi, pentru că avem acest angiograf, ce este considerat cel mai performant din țară, și vor să vină să lucreze aici. Aparatul are opțiunile de software cele mai bune și este dotat cu toate opțiunile, spre deosebire de alte angiografe din țară. La ora actuală, în unitatea noastră nu putem alege pe nimeni pentru specializare. Trebuie să scoți din lucru un cardiolog pentru doi ani ca să-l specializezi, iar noi avem doar doi specialiști, de aceea optăm pentru colaborări cu Timișoara și Iași, unde sunt medici disponibili, care de abia așteaptă să lucreze cu o astfel de aparatură ”, a menționat Grozăvescu.

Șeful secției de Radiologie Imagistică a mai adăugat că toate aparatele: RMN, angiograf, detector digital pentru aparatul vechi de radiologie, mamograf, aparatul de radioscopie mobil de la sala de operații, vor fi conectate între ele și vor avea un sistem de arhivare a imaginilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/