N-am găsit niciun titlu

Când am aflat că un scriitor român a primit premiul Nobel pentru literatură, am făcut ochişorii cât fundurile (sticlelor) de sifoane, pe care le port pe nas. Imediat m-am întrebat apoi, cum dracu? Nu de talente era vorba, avem cu duiumul, dar să ne lase Occidentul să punem noi mâna pe o astfel de onoare, plus o traistă de bani, când el, Occidentul, ne consideră abia daţi jos din pom? Şi totuşi, ce mai! Care să fie fericitul? Ce maestru? Ce monstru sacru? Evident, pe mine m-au tăiat imediat de pe listă, că n-aveam decât şaptişpe cărţi. Atunci? Muream, frate, de curiozitate. Fac săpături şi aflu un nume: Herta Müller. Bravo, fata! Strig, deşi numele nu-mi spunea absolut nimic. O fi poetesă, o fi prozatoare? Ce contează. L-a luat unul de-ai noştri. Aiurea. Era (tot) unul de-al lor. Trăitoare în Germania, marea scriitoare, cică prozatoare, dar oricum, trăise şi pe-acilea. Să vedem ce opere uriaşe, de care habar n-avea nimeni, crease. Şi mare îmi fu dezamăgirea. Câteva cărţulii subţirele, pe care mi-am zis că le rezolv imediat. Mă apuc de una, cu speranţa descoperirii unei capodopere, şi ce să vezi? M-am chinuit vreo juma de an să-i descifrez o parte din pagini, pline de compuneri însăilate, paralele cu limba română, care nu spuneau nimic şi care nu aveau decât un singur mesaj, şi acela agramat şi vulgar, ceva despre nişte trânte. Mi-a fost imposibil s-o termin de citit, aşa că am lăsat-o în plata domnului. Am uitat-o pe loc pe madama, după ce am înţeles că tot ce se face e cu voia altora şi n-are legătură cu niciun merit, valoare estetică, semnal cosmic sau vreun munte mutat din loc. N-are. Din partea mea, să se aştearnă praful. Dar nu. Nobelista nu poate sta în banca ei şi să-şi bea în linişte premiul. Nu. Scoate năsucul ei cârnuleţ şi se-nfoaie. Cunosc foarte bine situaţia din România, debitează. Pă dracu! Nu cunoşti nimic, dar e la modă să-i dai României la ţurloaie. Este fără ruşine ce face USL-ul la Bucureşti! Ia stai aşa, doamna comisar. Ce face USL-ul? Asta nu e literatură proastă, e democraţie. De ce n-ai zis cum ai gândit? Că este fără ruşine ce face poporul român? Da, îl demite prin vot pe Băsescu. Şapte milioane patru sute de mii de exprimări clare pentru demitere. Mai mult decât suficient. Am înţeles. N-ai avut curajul s-o spui clar şi ai dat-o pe la Ploieşti cu USL-ul. Şi de ce ai scos năsucul e şi mai clar. Actuala putere a tăiat stipendiile Institutului Cultural Român. Grea lovitură!

• Tweet
• Pin It