Muzică, artiști pe picioroange, iconarul Nicu Muntean și caricaturi ale lui Popa’s. Joi se deschid evenimentele de Ziua Timișoarei

Anul acesta Ziua Timișoarei are un caracter aparte cu ocazia Centenarului instaurării administrației românești în capitala Banatului. Vor fi patru zile pline de evenimente, iar totul începe joi, 1 august, la ora 17.00, odată cu deschiderea festivă din Piața Libertății.

În premieră la Timișoara se va organiza joi un târg național al meșterilor populari. Sunt așteptați 40 de meșteri din 12 județe, plus „Bunicuțele din Uzdin”, care vin din Serbia. Va veni și Nicu Muntean (foto), meșter din Alba Iulia stabilit la Timișoara, iconar de renume, considerat un „tezaur viu” al României. În cadrul târgului se vor organiza ateliere de olărit, de pielărie, de pictură şi gravură în sticlă şi lemn şi se vor putea achiziţiona ţesături, ceramică, podoabe, sculpturi sau instrumente muzicale. Reprezentanții biroului de Organizare Evenimente le mulțumesc pentru sprijin lui Perva Dinu, Adrianei Bejan şi lui Andrei Racu.

Deschiderea oficială a târgului va fi marcată de parada oamenilor pe piciorange la ora 17.00. La aceeași oră caricaturistul Ștefan Popa Popa’s va da startul atelierului de caricaturi în aer liber. Pentru cei mici, la ora 18.00 se pune în scenă „Fata babei și fata moșneagului”, cu Eva Labadi și Phantasia. La ora 19.00 încep spectacolele și în Piața Victoriei, cu muzică populară cântată de Carmen Popovici-Dumbravă, Dumitru Teleagă, Dana Gruescu, Ion Dragomir, Anda Sabados, Doriana Talpeş, Vlăduţa Lupău şi Armin Nicoară.

Prezentatoarea concertelor din centru va fi Daniela Băcilă.

Sursa foto: matricea.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/