Consilierii județeni timișeni au aprobat, vineri, alocarea unui spațiu în Bastionul Maria Theresia din Timișoara în care să fie amenajat un muzeu dedicat legendarei formații timișorene Phoenix.
Phoenix a fost înființată la Timișoara în anul 1962. Discuțiile cu privire la amenajarea acestui muzeu au pornit încă de anul trecut.
„Noi am demarat această inițiativă de a realiza un spațiu expozițional dedicat formației emblematice rock din zona noastră, zona Timișoarei, Phoenix. Nu o legăm de starea de sănătate a domnului Nicu Covaci, pentru că sunt câteva proceduri administrative care iau timp. Ne dorim ca în toamna acestui an să facem această amenajare la Bastion, astfel încât să avem un spațiu în care iubitorii muzicii rock să aibă ocazia să ia contact cu elemente personale și foarte intime ale acelei perioade de proliferare a formației Phoenix în peisajul muzical național”, a declarat Alin Nica, președintele în funcție al CJ Timiș.
CJ Timiș va asigura partea logistică și de amenajare a spațiului din Bastionul Maria Theresia. „Noi am alocat spațiu pentru această inițiativă. Suntem în contact cu reprezentanții fundației care se ocupă de această inițiativă. Asigurăm partea logistică și de amenajare a spațiului, urmând ca reprezentanții formației Phoenix să vină cu materialele și cu toate aceste elemente care vor constitui obiecte de expoziție în cadrul muzeului.”, a mai explicat Nica.
La finalul anului trecut, Palatul Administrativ din Timișoara a găzduit mai multe proiecții ale filmului-documentar „Phoenix – Povestea”, regizat de cineastul Cristian Radu Nema, produs de Bianca Beatrice Michi. Filmul spune povestea trupei și transpune cinematografic spiritul și mesajul fenomenului cultural Phoenix.