Muzeul lui Dumitru Prunariu, prea scump și prost amplasat: „Nu facem l’ombelico del mondo la Groși”

dumitru prunariu la groși, județul timiș

Realizarea unui centru educațional dedicat științelor la Groși, în Timiș, pe terenul donat de cosmonautul Dumitru Prunariu, este incertă. Deși donația a fost preluată și există un proiect tehnic în lucru, autoritățile județene ridică semne de întrebare cu privire la fezabilitatea investiției, estimată la peste 26 de milioane de euro.

Cosmonautul român Dumitru Prunariu a donat județului Timiș, în 2022, peste 1.600 mp de teren lângă casa în care a copilărit la Groși, în comuna Margina, la aproximativ 100 km de Timișoara. Administrația Nica se obliga, la acea dată, să ridice aici un centru educațional care să includă un muzeu și/sau un observator astronomic, fie un planetariu.

În prezent, proiectul tehnic este în fază de elaborare. Viitorul investiției de la Groși depinde de concluziile acestuia și de bugetul disponibil. Președintele CJ Timiș are totuși câteva obiecții. Alfred Simonis (PSD) consideră că terenul din Groși este impropriu și că o astfel de investiție ar trebui realizată mai aproape de oraș.

„În administrația asta nu vom face lucruri de dragul de a le face. Aproape sau departe de oraș, dacă vrem să facem l’ombelico del mondo, trebuie să fie o investiție serioasă. Dacă vrem doar să ducem copiii 100 de km la Margina, ca să vadă o curte învecinată cu o casă care cade peste muzeul ăsta… nu sunt partener la asta. Eu vă propun să facem altceva decât discuții de dragul discuțiilor și să găsim o soluție”, le-a spus Simonis consilierilor județeni.

Consilierul județean Marin Popescu (PNL) susține că proiectul ar trebui însă dus mai departe, că locația nu ar trebui să fie un impediment. „Dacă americanii ar fi avut un Traian Vuia și o comună Traian Vuia, cu siguranță făceau l’ombelico del mondo din el. Și noi cred că ar trebui să ne gândim la această perspectivă. Distanța nu mai este cu siguranță o problemă în ziua de azi. Nu trebuie să facem rachete acolo, ci lucruri care sunt la îndemâna noastră. Un punct în care copiii să viziteze ceva, să afle câte ceva despre lumea în care trăim sau despre cosmos. Copiilor nu le trebuie lucruri mari.”, a spus Popescu.

Vicepreședintele CJT Alin Popoviciu (PNL) susține opinia lui Simonis. Și el consideră investiția nejustificată.  „Domnul Prunariu ne-a spus că investiția trece de 26 milioane de euro, la o primă estimare. Doar acea cupolă pe care și-o dorește e o investiție extrem de costisitoare. Dacă e să faci așa ceva, e bine de făcut, dar în niciun caz acolo unde are terenul”, a spus Popoviciu.

Până una alta, CJT așteaptă finalizarea proiectului tehnic pentru a decide calea de urmat. Executivul ia însă în calcul și dezvoltarea unei investiții, similară cu cea de la Groși, lângă Pădurea Verde, la Muzeul Satului Bănățean. „Sunt acolo suprafețe de teren unde se pot face investiții, să atragem oameni din toată Europa. 26 de milioane de euro la Groși… dacă am avea bani de toate, le-am face pe toate. (…) Să găsim investițiile de anvergură”, a concluzionat Simonis.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/