Muzeul din Reșița, reabilitat pe bani europeni!

muzeul banatului montan resita
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Muzeul Banatului Montan din Reșița va fi reabilitat și eficientizat energetic. În ceea mai mare parte, banii vin de la Uniunea Europeană.

De anul viitor, muzeul din Reșița intră în șantier. Acesta va fi reabilitat și modernizat, atât la interior, cât și la exterior, lucrările propuse a se realiza vizând, în mare parte, eficientizarea energetică a clădirii. Valoarea investiției se ridică la 12 milioane de lei, din această sumă aproximativ 11 milioane sunt fonduri europene obținute de Consiliul Județean Caraș-Severin pentru instituția  de cultură prin Programul Național de Redresare și Reziliență – Componenta „Valul Renovării”.

Cu reabilitarea muzeului suntem la faza de realizare a proiectului tehnic. Am avut deja o întâlnire cu arhitecta Anca Vasile, urmează să ajungă inginerii care vor face sistemul electric și sistemul de apă. Termenul este 16 noiembrie, după care este faza de proiect de execuție și sperăm ca anul viitor, cândva, să intre în execuție. Echipa de management de la Consiliul Judeţean, condusă de Cristina Mocanu, a făcut tot ce i-a stat în putință ca lucrurile să meargă în termen. Suma atrasă prin proiect este destul de mare, de aproximativ 10,9 milioane de lei, iar diferența până la 12 milioane de lei este contribuția Consiliului Județean”, a explicat Livia Magina, managerul Muzeului Banatului Montan din Reșița.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Lucrările propuse pentru creșterea eficienței energetice a clădirii constau în: reabilitarea pereților; reabilitarea tâmplăriei exterioare, montarea de surse regenerabile – pompe de căldură de tip apă-aer; montarea de panouri solare termice; montarea unor corpuri de iluminat cu durată mare de viață și montarea de panouri fotovoltaice; izolarea termică a terasei; reabilitarea planșeului peste subsol, precum și reabilitarea instalațiilor termice și electrice.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/