Colecția este integral privată, numără peste 200 de piese și poate fi vizitată gratuit în cadrul muzeului găzduit de Centrul UBB.
Mai exact, de cabina de proiecție a fostului cinematograf 23 August, care a funcționat cândva în aula Centrului UBB. În fosta cabină și în holul de acces în aulă, sunt expuse peste 150 de aparate de filmat majoritatea funcționale, în jur de 30 de aparate de proiecție și aproximativ 40 de aparate foto. Colecția mai cuprinde postere, filme pe peliculă, negative foto etc. fiind sigura de acest gen vizitabilă în țară. Scriem asta întrucât o colecție asemănătoare a existat la Oțelu Roșu, formată din piese care au aparținut cineclubului din oraș. În 2017, colecția de la Oțelu Roșu fost deschisă publicului, pentru scurt timp însă.
„Centrul UBB Reșița a fost întotdeauna alături de noi. Mulțumim pentru asta întrucât astfel am avut aproape un partener puternic”, spune Andrei Bălbărău, fondatorul Muzeului Cineastului Amator. Nu greșim dacă afirmăm că muzeul este rod al unei pasiuni începută dintr-o întâmplare. În 2007, Andrei cumpăra primul aparat foto vechi, stârnindu-i astfel curiozitatea pentru imagine și istoria ei. Apoi și-a mărit colecția cu piese achiziționate sau primite ca donație.
Astăzi, în muzeul său, își găsesc locul aparate de filmat de la începutul avântului cineamatorismului și până la declinul acestuia, în anii 80. Aparatele de proiecție cele mai importante sunt cele pe care a reușit să le recupereze de la fostul Cineclub Optic 76 iar cele mai inedite aparate foto sunt un aparat în miniatură și un exemplar din ceea ce poartă denumirea de „hole kamera”. Din 2016, digitalizează filme, numărul acestora ajungând la peste 200 în prezent.
În 2024, cei zece ani de activitate sunt marcați prin proiecte expoziționale derulate împreună cu Biblioteca Germană „Alexander Tietz”, Centrul UBB și salonul de artă și industrie al Artrom Steel Tubes. Pe 18 mai, de Noaptea Muzeelor, se vrea organizat un proiect amplu de animație pe peliculă. Concret, cei care vor vizita muzeul vor putea desena pe peliculă transparentă urmând ca, ulterior, să fie organizată o proiecție în curtea Centrului UBB. La vară vor urma alte proiecte expoziționale derulate cu parteneri din București.
„Cea mai importantă activitate pe care am desfășurat-o în cei zece ani a fost digitalizarea de filme și fotografii. Avem tehnica potrivită și vom continua pe această linie. Suntem deschiși să digitalizăm gratuit pentru toți cei care vor asta. Invităm pe toată lumea să ne viziteze și să participe la evenimentele noastre. Totul este gratuit”, a încheiat Andrei mulțumind comunității și partenerilor pentru primii zece ani de existență a muzeului. Datorită lor, povestea merge mai departe.

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu UAT ORAŞUL MOLDOVA NOUĂ anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: „EXECUTARE RACORD ELECTRIC PENTRU PROIECTUL ‹‹DEZVOLTAREA UNEI CENTRALE FOTOVOLTAICE PENTRU PRODUCEREA DE ENERGIE ELECTRICĂ DIN SURSE REGENERABILE ÎN VEDEREA ASIGURĂRII AUTOCONSUMULUI ÎN ORAŞUL MOLDOVA NOUĂ, JUDEŢUL CARAŞ- SEVERIN››”, amplasat în zona DN57, între Km 102+815m şi 101+2955m. Informațiile privind...
Alina Dragomir |
27 April 2026
Semnificația reală a jocului gratuit în cazinourile online: mecanismele sloturilor în format demo
Cristian Rădoi |
27 April 2026
George Simion îl dă în judecată pe Dominic Fritz! AUR nu e finanțat de Rusia!
Raluca Pantea |
27 April 2026
„Alianța Haosului” PSD–AUR vrea să dărâme Guvernul reformist. USR Timiș: Un act de sabotaj politic
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

