Mulți cărășeni nu știu cine este Nelu Popa, iar reșițenii ies în număr mic să-l voteze!

Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, îl coboară cu picioarele pe pământ pe Nelu Popa, devenit unul din vectorii de imagine ai liberalilor la nivel național!

Primarul Reșiței primește ropote de aplauze pe oriunde ia cuvântul, e dat exemplu peste tot în țară și apare în presa națională mai mereu în ipostaze favorabile. În mod paradoxal, Nelu Popa nu este însă atât de apreciat cum s-ar părea. Cel puțin asta arată cifrele sondajului de opinie național comandat de PNL central și în Caraș-Severin. Potrivit acestuia, doar 34 % dintre respondenți au o părere bună și foarte buna despre Nelu Popa, în timp ce 47% au o părere proastă și foarte proastă. 18% dintre cei care au răspuns întrebărilor sociologilor nici măcar nu îl cunosc, nu știu cine e!

Rezultatele nu sunt neapărat surprinzătoare, explică Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, omul care se pricepe la sondaje mai bine ca oricare alt politician din județ. „Sondajul este pe județ. Reșița, inclusiv la alegerile de acum 3 ani, a avut o pondere de voturi de 20%. Cu atât mai mult este delicată problema la Reșița că, deși sunt mai mulți locuitori, absenteismul este mai mare. De exemplu, dacă întrebați cetățenii pe stradă, nu știu cine este Nelu Popa, că nu au avut tangențe cu Reșița, județul este foarte mare. Mergeți la Cornereva, la Feneș, la Rusca Teregova, sunt oameni care se ocupă de agricultură și care nu au auzit nici de Vela. Nici de mine nu au auzit și am fost ministru de Interne, toată lumea care stătea în casă, se uita la mine, aveam notorietate în țară de nu știu cât la sută și, în Caras-Severin, în acest sondaj, nu știu cât la sută nu a auzit de mine, pentru că nu îi interesează.”, a explicat președintele Vela de ce Nelu Popa e cotat în sondajul PNL sub Jaro Marșalic și chiar sub Romeo Dunca.

Și mai e un motiv pentru care Nelu Popa nu stă atât de bine cum se credea în preferințele electoratului, potrivit liderului PNL. Cărășenii îl știu mai degrabă pe Nelu Tăiețelu, mai puțin pe Nelu Popa. „Dacă nici de mine nu au auzit, că stăteau în fiecare seară, în pandemie, la televizor, este logic că nu au auzit nici de Dunca, nici de Popa, pentru că oamenii nu sunt preocupați.”, a adăugat Marcel Vela.

Într-un alt sondaj de opinie, comandat de data asta de PSD, realizat doar în municipiul Reșița, Nelu Popa e cotat cu 63% la alegerile de anul viitor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/