Multă gălăgie și prea puțină expertiză. Alin Nica reacționează la atacurile USR

alin nica speech

Liberalii reacționează la acuzele nefondate lansate de USR în privința tăierilor salariale din administrație.

„USR-iștii și-au făcut un obicei în a lansa fumigene în spațiul public. Cei mai talentați la inventarea de știri false sunt USR-iștii de la București, dar nici la nivel local nu ne putem plânge de lipsă de imaginație în cazul acestui partid. Sigur, este ușor să stai pe margine și să critici. Mult mai greu este să guvernezi o țară în condiții dificile, de amenințări multiple. Ce nu știu colegii noștri de la USR este că lumea s-a săturat de politica pe trotinetă sau cu portavoce. Oamenii vor decidenți pricepuți și moderați, raționali în acțiunile lor și PNL este partidul care oferă astfel de oameni în funcții publice.”, spune președintele PNL Timiș, Alin Nica.

Așa-zisul dezastru al încasărilor pe care îl acuză USR înseamnă de fapt peste 7% mai mulți bani la visteria statului în primele trei luni ale anului față de aceeași perioadă a anului trecut. „ANAF a crescut încasările bugetare, acesta este adevărul, iar la nivelul județului Timiș situația este foarte bună. Deficitul înregistrat în primele trei luni ale anului este cauzat de o creștere mai rapidă a cheltuielilor, unele nenecesare. Pentru a corecta această situație, prim-ministrul Nicolae Ciucă mi-a spus zilele trecute, când a fost la Timișoara, că a dispus ca toate ministerele să-și reducă bugetul de cheltuieli cu 6%. Guvernul nu intenționează să reducă nici salariile angajaților din sistemul bugetar, nici locurile de muncă ale angajaților la stat. O astfel de discuție nu a avut loc nici în PNL, nici la nivelul Coaliției.”, a adăugat liderul liberal.

Nica precizează că premierul Nicolae Ciucă a fost foarte clar în această chestiune, iar reducerea cheltuielilor bugetare nu se va face pe seama salariilor și a investițiilor (din PNRR sau fonduri naționale). „Prin această poziție, de menținere a veniturilor și de stimulare a investițiilor, România își menține perspectiva de creștere economică din acest an, fapt confirmat și de estimările Băncii Mondiale, care au menținut prognoza pentru 2023 la nivelul precedent, respectiv de 2,6%. De asemenea, prin aceste măsuri se va produce o reechilibrare a bugetului pentru anul în curs. Demersul USR este unul tipic pentru o formațiune de opoziție. Multă gălăgie și prea puțină expertiză.”, a mai spus președintele CJT, Alin Nica.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/