„Mugurașii” din comuna Constantin Daicoviciu înfloresc în joc și cânt popular

mugurasii coperta

De ce să îți lași copilul să petreacă prea mult timp în fața ecranelor când i-ai putea insufla pasiunea pentru jocul și cântul popular în „grădina mugurașilor” din comuna Constantin Daicoviciu? Ansamblul „Mugurașii” vă invită la „joc, voie bună și țopăit organizat”!

Primăria Constantin Daicoviciu și Ansamblul „Mugurașii” deschid sezonul de mișcări care au făcut istorie. Ansamblul de jocuri populare din comuna Constantin Daicoviciu și-a început activitatea în anul 2022 și a avut, de-a lungul celor 4 ani, o activitate rodnică, sub coordonarea Cristinei Dedar și a lui Trandafir Cornean.

„Mugurașii” au înflorit la toate manifestările cultural-artistice din comuna Constantin Daicoviciu, precum rugi, baluri și festivaluri, dar și la Reșița, Caransebeș sau Băile Herculane. HeCel mai recent eveniment la care Ansamblul „Mugurașii” a participat a fost manifestarea culturală dedicată celor 35 de ani de activitate artistică a Ramonei Vița.

În prezent, în grădina folclorică a comunei Constantin Daicoviciu mai sunt doar 6 mugurași care înfloresc sub atenta grijă a coordonatorilor, care invită toți părinții să își înscrie copiii la Ansamblul „Mugurașii”, oferind astfel șansa unei activități benefice pentru cei mici, ajutând totodată la păstrarea și transmiterea tradiției folclorice bănățene, a jocului, cântului și portului popular. Pentru înscrieri, sunteți invitați să sunați la 0729 776 488.

mugurasii

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/