Moș Crăciun nu ocolește nici anul acesta grădinița și școala din Goruia

cadouri craciun
Cuib de vise 1000x100

Pentru a respecta tradiția, Primăria Goruia va aloca și anul acesta bani din bugetul local pentru a aduce o bucurie de Crăciun preșcolarilor și elevilor din comună.

Sărbătorile de iarnă sunt tot mai aproape, iar conducerea Primăriei Goruia este pregătită să întâmpine așa cum se cuvine Crăciunul. Și chiar dacă, pe final de an, banii sunt puțini, nimic nu mai contează când vine vorba de copii și de fericirea pe care aceștia o simt când își primesc cadourile de la Moș Crăciun.

Pentru acest an, administrația locală din Goruia va pregăti circa 30 de pungi-cadou pentru elevii și preșcolarii din comună, care vor fi împărțite săptămâna viitoare, în cadrul serbării de Crăciun, găzduită la căminul cultural din localitate, recent renovat.

STPT job 1000x200

„Noi nu avem mulți copii, sunt 31 la număr. Fiecare va primi câte o pungă cu dulciuri în valoare de 50 de lei, pe care le aduce Moșul la petrecerea de săptămâna viitoare, când cei mici ne vor bucura cu un frumos program artistic.”, ne-a spus primarul comunei Goruia, Ion-Răzvan Filip-Văcărescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/