Polițiștii au găsit, sâmbătă dimineață, în camera unui hotel din Complexul Studențesc, trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 40 de ani. Acesta nu avea urme de violență.
Alarma a fost dată la ora 8, când polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că într-o cameră a unui hotel, situat pe strada Mehadia, a fost găsită o persoană în stare de inconștiență.
„Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, în camera de hotel fiind găsit, din nefericire, trupul neînsuflețit al unui bărbat, în vârstă de 40 de ani. La fața locului a fost prezent și un echipaj medical care a constatat decesul bărbatului.”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă; cercetările continuă pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
Leitner, unul dintre cei mai importanți producători de instalații de transport pe cablu din lume, montează pe Semenic una dintre cele 130 de telegondole pe care le are în...
Alina Dragomir |
01 April 2026
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Roxana Bălan |
05 April 2026
Bazinul de înot din Caransebeș ar trebui să fie gata anul viitor
Adriana Baghiu |
05 April 2026
De Paște în Spania: liniște, familie și tradiții duse mai departe
Roxana Bălan |
05 April 2026
O viață dedicată siderurgiei! Romulus Ioan – cetățean de onoare al Reșiței
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

