Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața în această seară pe DN 6 după ce a fost lovit de o mașină.
Accidentul a avut loc cu puțin înainte de ora 19.00. Polițiștii de la Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați despre faptul că pe DN 6, în zona localității Mehadia, un pieton a fost accidentat de un autoturism.
Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un pieton în vârstă de 80 de ani s-ar fi deplasat pe partea carosabilă, fără a purta elemente de îmbrăcăminte reflectorizante, în loc neiluminat, a fost acroșat de un autoturism care se deplasa în direcția Caransebeș, condus de un bărbat de 71 de ani.
În urma accidentului a rezultat decesul pietonului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul.