După o documentare de patru ani, Asociația „Acasă în Banat” aduce în fața publicului o carte dedicată morilor din Banat.
De la morile cu ciutură de Eftimie Murgu, la morile mari de la Jimbolia sau Sânnicolau Mare, trecând pe la moara de decorticat orez de la Banloc și până la moara cu turbină de pe râul Bega, la Balinț, Banatul se bucură de un patrimoniu mulinologic cu o istorie fascinantă.
Dar câte mori mai există astăzi în Banat? Câte mai funcționează? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care își găsesc răspunsul în cartea și expoziția itinerantă ce vor fi lansate în cursul lunii octombrie de Asociația „Acasă în Banat”.
Pe parcursul a patru ani, Asociația „Acasă în Banat” a efectuat o cercetare amplă pentru identificarea tuturor morilor istorice din zona Banatului, atât în județul Timiș, cât și în județul Caraș-Severin. Au fost inventariate nu mai puțin de 410 obiective, un patrimoniu mulinologic important, definitoriu pentru această regiune. Mai mult decât atât, asociația a intervenit pentru repunerea în funcțiune, a făcut lucrări de reabilitare sau de întreținere la nu mai puțin de 55 de astfel de obiective.
Cercetarea va fi disponibilă publicului larg în volumul „Morile Banatului”. Patrimoniul mulinologic din județele Timiș și Caraș Severin – tipărit cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, prin Timbrul de Arhitectură. Acest volum este singurul care reunește un număr atât de mare de obiective mulinologice, cu fotografii detaliate pentru fiecare și locația GPS, transmite Radu Trifan, președintele Asociației „Acasă în Banat”.
Formularul de precomandă este disponibil AICI:
În lunile octombrie și noiembrie, vor avea loc lansarea volumului, deschiderea expoziției itinerante și prezentarea filmului documentar „Morile Banatului” în cinci localități din județele Timiș și Caraș- Severin, astfel:
*orele pentru Sânnicolau Mare și Oravița vor fi anunțate ulterior.
Proiectul „Morile Banatului. Expoziție itinerantă” este finanțat de Consiliul Județean Timiș prin programul TIMCULTURA 2023.
Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor.
Asociația Acasă în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com.
Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/BIC: BTRLRO22
PayPal: acasainbanat@gmail.com