Monitorizare video 24 din 24 de ore pe străzile comunei Forotic!

camere de supraveghere

Aproximativ 60 de camere vor fi montate în mai multe zone ale comunei. Dispozitivele vor fi legate la un centru de comandă.

Unul din cele două proiecte depuse de Primăria Forotic, pe Programul Național de Redresare și Reziliență, a fost acceptat la finanțare pe Componenta 10 – Fondul Local, runda întâi. Este vorba despre „Înființare sistem de supraveghere video în spațiul public al comunei Forotic și două stații de încărcare electrice.”, cu o valoare de 442.690,04 de lei.

„Vom achiziționa în jur de 50 – 60 de camere. Cel puțin, la data depunerii cererii de finanțare pe PNRR, astea ne permiteam. Acum, vom vedea, pentru că, între timp, prețurile pentru astfel de dispozitive au mai crescut. Un lucru este cert, vrem să facem un sistem performant, al nostru, cu fibră optică care să transmită direct informația către noi, să nu mai depindem de un abonament de telefonie, că dacă pică semnalul la internet să pierdem și informația. Vom avea și un centru de monitorizare, un spațiu special amenajat, cu mai multe monitoare, care să supravegheze în permanență, 24 din 24 de ore. De asemenea, avem în vedere să achiziționăm și câteva camere de recunoaștere a numerelor auto. Sunt mai speciale, și mai scumpe, dar vom lua câteva.”, a declarat Alexandru Sporea, primarul comunei Forotic.

Camerele de supraveghere vor fi instalate la intrările și ieșirile din oraș, pe străzi, dar și în extravilan, în zonele cunoscute de autorități ca fiind predispuse la depozitarea necontrolată a deșeurilor. Dispozitivele vor fi legate la un centru de comandă.

Pe lângă sistemul de supraveghere video, s-a mai aprobat, prin același proiect, și înființarea a două stații pentru încărcarea electrică a autoturismelor.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/