De patru milioane de euro are nevoie Primăria Reșița pentru modernizarea pieței agroalimentare din cartierul Govândari.
Proiectul de modernizare a complexului agroalimentar din Govânadri a fost depus spre finanțare la Compania Națională de Investiții, după ce Primăria Reșița a încercat, fără succes însă, să atragă în anii trecuți fonduri transfrontaliere pentru reabilitarea obiectivului.
Dorin Bistrian, directorul SC Piețe Reșița SRL, spune că pentru modernizarea pieței este nevoie de circa patru milioane de euro. „Proiectul a fost înaintat de Primăria Reșița Companiei Naționale de Investiții, iar acum așteptăm din partea dânșilor un punct de vedere și, de ce nu, o finanțare pentru a moderniza această piață. Are o valoare destul de mare, de circa patru milioane de euro. Pe IPA, programul transfrontalier România – Serbia, nu am putut să-l introducem pentru că proiectele finanțate aici au niște limite maxime de sume. Este un proiect amplu, un proiect frumos, care ajunge cam la patru milioane de euro”, a explicat Bistrian.
Potrivit studiului de fezabilitate, întocmit de o firmă din Timișoara, pe lângă reabilitarea pieței se mai are în vedere modernizarea străzilor adiacente, precum și amenajarea de locuri de parcare.