Modernizarea căii ferate Timișoara – Arad, la sfert! Se construiește podul peste Mureș

santier timisoara arad pod feroviar mures

Lucrările de modernizare a sectorului feroviar Timișoara Ronaț Triaj – Arad au depășit procentul de 15%. Este mobilizare mare pentru construirea noului pod peste Mureș.

Lotul de cale ferată dintre Timișoara și Arad are aproap 55 de kilometri și modernizarea costă 2,2 miliarde de lei. Finanțarea este asigurată de PNRR.

„În acest moment se montează grinzile cu zăbrele simple cu sistem triunghiular, fiind finalizate 2 din cele 9 care vor fi ansamblate. Deasemenea, au loc lucrări de construire a pilelor 7 și 8 de pe marginea râului Mureș. Reamintim că podul este alcătuit dintr-o deschidere de 180 m, tip arc metalic cu cale jos cu cuvă de piatră spartă și 9 deschideri de 50 m, tip grinzi cu zăbrele cu cuvă de piatră spartă, iar infrastructura acestuia va fi alcătuită din 2 culee și 9 pile”, explică CFR Infrastructură Timișoara.

Calea ferată reprezintă lotul 4 din tronsonul Caransebeș – Timișoara – Arad. Proiectul prevede creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px
Sistemul de grinzi cu zăbrele ce vor forma podul peste Mureș

Sistemul de grinzi cu zăbrele ce vor forma podul peste Mureș

Șantierul de modernizare a căii ferate Timișoara - Arad

Șantierul de modernizare a căii ferate Timișoara – Arad

Sursa foto: facebook.com/CFR Infrastructură Timișoara

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/