Lucrările de modernizare a căii ferate Timișoara Est – Ronaț Triaj au ajuns numai la 15%. Se fac operațiuni ample în zona Gării Timișoara Nord, dar utilajele au pătruns și pe linia din oraș.
În martie, echipele antreprenorului au montat pe Pasajul Popa Șapcă un imens tablier metalic pentru dublarea liniei CF. Acum, lucrările sunt concentrate în zona gării, unde se ridică pasarela centrală.
„În cadrul lucrărilor de modernizare de pe Lotul 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj, în stația Timișoara Nord se desfășoară lucrări de legare a armăturilor precum și de turnare a betonului la primii 3 stălpi de susținere a pasarelei centrale ce va uni actuala clădire de călători cu noua clădire situată în vecinătatea pasarelei. Totodată au loc și lucrări de montarea palplanșelor la viitoarea parcare supraterană pe 3 etaje ce va fi construită tot în vecinătatea pasarelei centrale”, a transmis CFR Infrastructură Timișoara.
Modernizarea celor aproape 14 kilometri de cale ferată din Timișoara este cel mai amplu proiect din infrastructura feroviară din oraș, cu o valoare de 1,4 miliarde de lei.
Anul acesta a început și demolarea pasarelei pietonale de lângă Gara Timișoara Est. Va fi construită una nouă, care va avea inclusiv lift pentru persoanele cu dizabilități.
Lucrările de modernizare a sectorului feroviar Timișoara Est – Ronaț Triaj au început în 2 august 2024. Termenul de finalizare este sfârșitul anului 2026. Odată modernizată linia, trenurile de călători vor putea circula cu o viteză de 160 km/h.