Obligat să plece din PSD Caraș-Severin din cauza scandalului cu Liviu Dragnea, la scurt timp după ce obține un scor istoric la alegerile generale, Ion Mocioalcă a fost chemat „acasă” de actuala conducere a social-democraților.
Parlamentarul de Caraș-Severin a explicat pentru expressdebanat.ro că revenirea sa în PSD nu trebuie privită ca un abandon al bărcii Pro România conduse de Victor Ponta, ci ca un pas ce va întări punțile de dialog și colaborare dintre PSD și Pro România, într-un final urmând să se înfăptuiască unificarea stângii. Idee pe care Mocioalcă o tot aduce în discuție de ceva vreme.
„Cred în puterea pe care stânga unită o poate oferi oamenilor din Caraș și din România. Din nefericire, în cadrul acestor alegeri parlamentare, se pare că această alianță la nivel național este una prematură. Din dorința mea de a continua să reprezint interesele și așteptările cetățenilor din Caraș-Severin în Parlament, am dat curs invitației președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a prim- vicepreședintelui Sorin Grindeanu de a candida pe listele Partidului Social Democrat. Sunt recunoscător pentru încrederea investită în mine de PSD în acest sens și mă bucur că voi avea, din nou, onoarea și oportunitatea de a servi nevoile cărășenilor de la tribuna Senatului”, a precizat Ion Mocioalcă.
Revenirea acestuia în PSD a generat deja și câteva valuri de nemulțumire, mai ales din partea acelora care s-au apropiat la un moment dat de Luminița Jivan. Mocioalcă are prea multă experiență politică însă pentru a nu face valuri și mai mari, pentru a începe să plătească polițe. Vorba lui, în politică nu e bine să gândești cu ficatul. Și îi asigură pe toți social-democrații că nu o va face nici de acum încolo. Ba dimpotrivă, se întind deja mâini în direcții în care nu s-ar mai fi crezut posibil vreodată. „Întoarcerea mea în PSD nu este despre scandal sau conflict, ci despre continuarea proiectelor. Mai mult, mi-am asigurat toți partenerii de faptul că voi colabora cu ei, în mod cât se poate de sincer și constructiv, în Parlament, acolo unde toate forțele de stânga se vor întâlni pentru a lucra în folosul românilor. Nu trebuie să uităm că, plecarea mea din PSD a fost forțată inclusiv de fostul leadership al partidului, care a înregistrat derapaje îngrijorătoare în raport cu așteptările românilor. Astăzi, când reforma PSD este în fața noastră, când Marcel Ciolacu a demonstrat că este un lider cu viziune care vrea să readucă partidul pe un făgaș corect, am simțit că este momentul să mă alătur, din nou, echipei PSD”, a mai spus Mocioalcă, subliniind încă o dată că trecerea sa la Pro România nu a avut alternativă atât timp cât Dragnea a fost la comandă.