Mobilier nou și modern pentru elevii și preșcolarii din Fârliug

mobilier scoala farliug

Administrația locală din Fârliug a finalizat cu succes o primă parte din proiectul european câștigat pe PNRR.

De numai câteva zile, la școala și grădinița din Fârliug a ajuns mobilierul achiziționat de conducerea administrației locale pentru cele două unități. Este vorba despre mobilierul necesar elevilor și preșcolarilor în sălile de curs (bănci, scaune, mese, dulăpioare etc), pentru care Primăria Fârliug a obținut o finanțare europeană nerambursabilă, în valoare de aproape 700.000 de lei. Prin același proiect, la școala din Fârliug urmează să ajungă și alte dotări.

Mobilierul este de cea mai bună calitate, totul pentru ca elevii și preșcolarii să beneficieze de  condiții excelente de studiu. Așteptăm și echipamentele IT, table inteligente, laptopuri, tablete etc.
Achizițiile au fost făcute din fonduri europene prin Proiectul «Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Fârliug», depus prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C15 – Educație și are valoarea de 698.789 de lei”, spune Elena Sărăor, primarul comunei Fârliug, reconfirmat în funcție după alegerile din 9 iunie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/