Mitropolitul Ioan cere autorităților din Timiș să regândească școala la sat și prioritățile de investiții

ședința festivă a plenului consiliului judetean Timis

La 106 ani de administrație românească în Timiș, mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan, le-a cerut autorităților județene să ia în serios problema școlilor din sate și să analizeze cu atenție investițiile aflate în derulare.

Mitropolitul Banatului a reamintit cât de greu a fost, în urmă cu 106 ani, să se pună bazele administrației românești în zonă. Apoi le-a transmis autorităților două mesaje clare.

Primul: să analizeze cu atenție proiectele economice în derulare, în contextul noilor măsuri fiscale. „V-aș îndemna să analizați cu toți factorii de răspundere toate proiectele economice din județ, pentru a face ca scăderile posibile să fie cât mai mici.”, a spus mitropolitul Banatului.

Al doilea – să trateze realist problema școlilor din mediul rural.

„Tot de aici, de la brazdă, v-aș îndemna să vă aplecați chiar într-o sedință poate specială asupra învățământului. Nu putem implementa aceeași lege și la Liceul Loga din Timișoara și în satele noastre risipite din județ, unde numărul de copii este destul de mic. Să faceți o analiză, dacă este mai scump a plăti un învățător și o educatoare undeva într-un sat sau a transporta acești mici copilași de 3, 4 ani cu un autobuz, în fiecare dimineață, 10-20 de km”, a mai spus ÎPS Ioan.

Simonis: Nu suntem campioni la investiții, deși am avea cu ce

„Timișul merită și poate mai mult. Suntem cel mai mare și cel mai frumos județ din România, poate și cel mai bogat, dar trebuie să recunoaștem că, în ultimii 35 de ani, nu suntem campioni la investiții. Potențialul județului este imens și trebuie exploatat”, a spus Alfred Simonis, în discursul susținut în plenul festiv.

Președintele CJ Timiș a spus că autoritățile trebuie să colaboreze, indiferent de partid, pentru ca proiectele mari,  precum institutul oncologic, stadionul sau Castelul Huniade, să fie duse la capăt.

„Se mirau colegii când l-am rugat pe Dominic Fritz să urce în prezidiu. (…) Încă avem nevoie de o maturitate să înțelegem că nici stadionul nu îl ia nimeni acasă, nici spitalul, nici complexul sportiv, nimeni nu pleacă cu nimic acasă. Obligația noastră este de a colabora și de a aduce investiții”, a insistat Simonis.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

ședința festivă a plenului consiliului judetean Timis

La rându-i, primarul Timișoarei a vorbit despre faptul că Timișul a reușit să se dezvolte pentru că a fost deschis, atât pentru oameni, cât și pentru idei și afaceri. „Timișul a reușit să păstreze propriul specific cultural și, în același timp, să fie permeabil pentru idei noi, oameni, marfă, și pentru asta a rămas un reper social, economic și cultural pentru întreaga regiune”, a explicat Dominic Fritz.

El a mai spus că oamenii din Timiș plecați în străinătate au avut un rol important, întorcându-se cu idei și investiții.

„Să păstrăm această permeabilitate, această capacitate de a păstra propria noastră identitate, dar și de a fi deschiși pentru idei noi, oameni care se mută aici și pentru schimburi economice care ne cresc calitatea vieții”, a sunat apelul lui Fritz.

plen festiv cjt 2025 (3)

Trei trofee de recunoștință

La finalul ședinței, conducerea CJ Timiș a oferit trei trofee simbolice pentru sprijin oferit comunității: Fundației Filantropice Metropolis, pentru echipamente medicale donate Spitalului Județean din Timișoara, inclusiv Unității de Arși; grupului italian EUROVO, pentru sprijin acordat copiilor, prin dotarea unui cabinet stomatologic și alte donații medicale și Mariei Muscalu Albani, istoric de artă, pentru donarea colecției Corneliu Baba și sprijinul acordat Muzeului de Artă din Timișoara.

Ziua Județului Timiș se sărbătorește în fiecare an pe 28 iulie. Data marchează momentul din 1919 în care administrația românească a preluat oficial conducerea județului, după un proces lung de recunoaștere internațională. A fost un pas important pentru integrarea Banatului în România, după Marea Unire din 1918.

cristescu 1000 x 200 2 copy stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/